joi, ianuarie 9, 2025

2 aprilie 2004 a fost arborat oficial drapelul României la NATO

NATO reprezintă fundația unei societăți care se poate dezvolta economic în pace și securitate. La 20 de ani de la aderarea României la NATO, ne putem bucura de apartenența noastră la cea mai mare Alianță militară din istorie, dar să nu uităm că mai este multă muncă de făcut pentru a deveni o țară puternică și respectată în inima Europei.
 
La 2 aprilie 2004 a fost arborat oficial drapelul României la NATO, iar în deceniile care au urmat, România a început să-și modernizeze Armata pentru a o aduce cât mai aproape de standardele Alianței. Nu îndeajuns, atrag atenția experții militari. Apoi, la nivelul trupelor, acestea au fost reduse de la peste 350.000 de persoane la 70.000, iar serviciul militar obligatoriu a fost suspendat, dar nu s-a introdus nimic în loc și acum avem o lipsă acută de rezerviști.
 
„Da, România este astăzi în siguranță, în cadrul celei mai puternice alianțe din istoria umanității! Iar românii trebuie să știe că aici, la NATO, inclusiv prin poziția pe care o ocup eu, la vârful Alianței, țara noastră este respectată, este influentă, iar vocea noastră contează și este ascultată. La 20 de ani de la aderarea României la NATO, sunt convins că și generațiile viitoare vor continua să ducă mai departe, cu mândrie, steagul românesc, aici, la sediul NATO din Bruxelles”, a declarat Mircea Geoană pe pagina sa de Facebook.

Related Articles

Fii conectat

1,137FaniÎmi place
13,500CititoriConectați-vă
85AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Latest Articles