vineri, septembrie 12, 2025

69 și stop! Sala Polivalentă din Constanța nu mai primește „finalizarea” promisă!

Sala Polivalentă Constanța: O construcție începută acum 6 ani, dar blocată la 69%. Sala Polivalentă din Constanța, un proiect demarat cu mari promisiuni, rămâne un șantier blocat. Deși lucrările au început în urmă cu șase ani, în prezent sunt tot la 69% – exact același stadiu raportat în iulie 2024. Mai mult, lucrările sunt sistate complet, fără un termen clar de finalizare, iar Compania Națională de Investiții (CNI) pregătește penalități pentru constructor.

Blocaj birocratic și lipsă de muncitori

Unul dintre motivele principale pentru care proiectul nu a fost finalizat îl reprezintă lipsa forței de muncă. CNI a precizat că acest deficit a dus la întârzierea lucrărilor și la necesitatea aplicării de penalități antreprenorului. Totuși, recent, s-a mai făcut un pas pe hârtie: pe 4 februarie 2025 au fost reavizați indicatorii tehnico-economici în Consiliul Tehnico-Economic al CNI. Urmează trimiterea documentației la Ministerul Dezvoltării pentru avizare finală, iar după această etapă ar trebui să fie emis ordinul de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici. În traducere, lucrările rămân blocate până când se încheie acest proces birocratic.

Ce mai trebuie făcut la sală?

„După finalizarea procesului de reavizare şi obţinerea tuturor avizelor şi autorizațiilor necesare, lucrările vor fi reluate cu următoarele activități prioritare: lucrări structurale şi de închidere: montarea pereților cortină şi a tâmplăriei exterioare; o închiderea perimetrală cu panouri termoizolante; continuarea lucrărilor pentru instalațiile termice; realizarea instalațiilor de ventilare şi climatizare; finalizarea instalațiilor sanitare; executarea finisajelor interioare şi exterioare; montarea echipamentelor şi mobilierului specific; realizarea sistemului de iluminat interior şi exterior; construirea scării monumentale şi a acceselor laterale exterioare aferente și realizarea sistemului de evacuare a apelor pluviale. Dat fiind faptul că forța de muncă nu a fost suficientă pentru încadrarea în termenele stabilite prin contract și în raport cu graficul de lucrări, CNI SA va aplica penalități antreprenorului, care se vor calcula în funcție de data până la care se vor finaliza lucrările, în conformitate cu prevederile contractuale“, au specificat reprezentanții CNI.

Construcții similare, finalizate în timp record

În timp ce Sala Polivalentă din Constanța rămâne blocată, alte orașe au demonstrat că un astfel de proiect se poate finaliza rapid:

BT Arena (Cluj-Napoca) – Construită în doar trei ani, sala are 10.000 de locuri și găzduiește competiții internaționale.

Sala Polivalentă din Oradea – Finalizată în 2 ani și jumătate, cu o capacitate de 5.000 de locuri.

Sala Polivalentă din Mioveni – Construită în doar 2 ani, cu o capacitate de 2.500 de locuri.

Un proiect întârziat, fără un termen clar de finalizare

Contractul pentru Sala Polivalentă din Constanța a fost semnat în decembrie 2018 cu asocierea de firme SC Euromateria SRL – SC Aduro Impex SRL – Conpat Scarl – Delta CON SRL – Research Consorzio Stabile Societa Consortile ARL, pentru o sumă de aproape 68 de milioane de lei. Cu o capacitate de 5.000 de locuri, sala ar trebui să fie omologată pentru competiții internaționale de handbal, baschet și volei. Totodată, proiectul prevede spații pentru sportivi, presă și public, dar și zone de agrement și spații verzi.

În realitate, după șase ani de la începerea lucrărilor, Sala Polivalentă din Constanța rămâne doar o promisiune nerealizată. Fără un termen clar de finalizare și cu lucrări sistate, acest proiect riscă să devină un exemplu clasic de eșec administrativ.

Ultimele articole

Fii conectat

1,137FaniÎmi place
13,500CititoriConectați-vă
85AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Ultimele articole