Cu entuziasm și multă emoție, s-a încheiat cea de-a doua ediție a Crosului Copiilor, organizată de Clubul Rotary și Interact Cetatea Tomis Constanța, alături de amfitrioana evenimentului, Carmina Capitanu. Evenimentul, desfășurat la Domeniul Boemul Neptun, a adunat aproximativ 200 de tineri alergători, care au demonstrat, prin fiecare pas, spirit sportiv, bucurie și determinare.
Atmosfera plină de energie a fost resimțită pe întreaga pistă de alergare, iar micii participanți au fost în centrul atenției. Deși ploaia și-a făcut simțită prezența, aceasta nu a reușit să umbrească bucuria evenimentului, ci a adus un plus de distracție și spontaneitate. Organizatorii și-au exprimat recunoștința pentru toți cei care au contribuit la succesul zilei:
– Participanților, pe care i-au numit „adevărați campioni”, le-au mulțumit pentru pasiunea și dăruirea de care au dat dovadă, fiecare meritând aplauze pentru efortul depus.
– Părinților, care au sprijinit copiii și evenimentul, li s-au adresat mulțumiri speciale pentru încrederea oferită și pentru implicarea lor activă.
– Voluntarilor, a căror dedicare a asigurat buna desfășurare a evenimentului, le-au fost recunoscători pentru eforturile depuse, subliniind faptul că ploaia nu a fost un obstacol, ci un motiv în plus pentru a crea amintiri frumoase.
– Sponsorilor, care au adus un plus de magie zilei, prin generozitatea lor.
– Gazdelor de la Domeniul Boemul Neptun, pentru ospitalitatea impecabilă, care a completat perfect atmosfera.
„Această zi a fost una magică, datorită fiecărui participant, voluntar, părinte și sponsor”, au transmis membrii Clubului Rotary Cetatea Tomis Constanța. Crosul Copiilor s-a dovedit, încă o dată, a fi un eveniment de succes, iar organizatorii îi așteaptă cu nerăbdare pe toți doritorii și anul viitor, pentru o nouă ediție plină de bucurie și energie.