vineri, septembrie 12, 2025

Dobrogea, pe scena mondială a gastronomiei. Carmen Ispas duce România la Barcelona

Dobrogea, pe scena mondială a gastronomiei

Pe 27 septembrie 2025, Barcelona devine capitala mondială a gastronomiei, găzduind prima ediție a World Gastronomy Summit. Într-un forum unde cultura, arta și turismul se împletesc cu gustul și tradițiile, România va avea un glas puternic: Carmen Ispas, Director Executiv al Uniunii Naționale a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est.

Prezența sa la eveniment nu este doar o onoare personală, ci și o recunoaștere a potențialului pe care Dobrogea îl are de a deveni un reper pe harta gastronomică a lumii. Cu tradiții vechi, cu influențe multiculturale și cu o moștenire culinară unică, Dobrogea se afirmă acum la nivel global prin vocea unei lideri care crede în oameni și în puterea comunităților.

„Cred că lucrurile se realizează cu oamenii și prin oameni și că responsabilitatea noastră este să dăm înapoi comunităților, prin transmiterea cunoștințelor și a valorilor, pentru a inspira generațiile viitoare”, a declarat Carmen Ispas, mesaj ce va răsuna la Barcelona în fața unui public internațional.

Unul dintre momentele definitorii ale Summitului va fi lansarea Declarației „Food at the Heart of Cultural Policy and Community Well-being”, document ce va fi înaintat către MONDIACULT 2025, marcând gastronomia ca element central al politicilor culturale globale.

Astfel, România – prin Dobrogea – intră în dialogul mondial despre cum hrana, cultura și identitatea se pot transforma în instrumente de dezvoltare și de bine comunitar.

Prezența lui Carmen Ispas la Barcelona este o confirmare că liderii dobrogeni pot deveni ambasadori ai valorilor noastre, ducând tradiția și energia locală pe cele mai importante scene internaționale.

Ultimele articole

Fii conectat

1,137FaniÎmi place
13,500CititoriConectați-vă
85AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Ultimele articole