38 de noi locuri de parcare au fost amenajate în cartierul Tomis 3

locuri%20de%20parcare1%20tomis%203 38 de noi locuri de parcare au fost amenajate în cartierul Tomis 3

Este vorba despre parcarea situată pe strada Soveja, în zona delimitată de blocurile O1, O2 și O6. Prin reamenajarea suprafeței carosabile pe acest teren neamenajat de mai bine de 30 de ani, au fost create 38 de noi locuri de parcare pentru riverani.

Echipele Confort Urban au executat lucrări de stabilizare a terenurilor, au fost montate bordurile care delimitează locurile de parcare, zona carosabilă a fost recondiționată prin turnarea a două straturi de asfalt (binder și uzură), iar la final au fost aplicate marcajele rutiere. S-au construit noi trotuare și casete pentru spații verzi iar aleile de acces în scările blocurilor din proximitatea parcării au fost reabilitate.

Noi locuri de parcare sunt în curs de amenajare pe aleea Albatrosului din cartierul  CET, pe aleea Universității din cartierul Universitate și pe strada Mircea cel Bătrân, în spatele blocului MV3.

Până la sfârșitul anului, Primaria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va amenja alte noi parcări în diverse zone ale orașului.

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.