La Hârșova și Cobadin vor fi instalate stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosare aprobate

electircar2 La Hârșova și Cobadin vor fi instalate stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosare aprobate

În urma aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru anul 2024, în şedinţa comitetului de Avizare din 04 martie 2024, Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosare aprobate pe site-ul www.afm.ro

„Astăzi am aprobat în cadrul şedinţei Comitetului de Avizare o nouă listă cu 49.331 de beneficiari – persoane fizice ai Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2023. În acest moment, instalatorii pot demara proceduri de instalare a panourilor fotovoltaice pentru toate persoanele fizice care au fost declarate eligibile astfel încât programul finanţat din Fondul pentru Mediu să îşi atingă cât mai repede scopul, acela de a sprijini beneficiarii în efortul lor de a-şi reduce costurile cu factura la energie şi să devină prosumatori în perioada imediat următoare.” a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu Adrian Neculaescu.

Totodată, în cadrul Programului Stații de reîncărcare cu putere normală a fost publicată o nouă listă care conţine 76 de dosare acceptate în valoare de 75.031.547,49 lei. Constanța este reprezentată prin două unități administrative, Hârșova și Cobadin.

La Hârșova se urmărește dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice, prin instalarea a 4 staţii de reîncărcare cu putere normală. Proiectul are o valoare de 240.000 de lei și cuprinde :

  • achiziţia de staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice;
  • lucrări de construcţii, instalaţii şi montaj aferente staţiilor de reîncărcare;
  • lucrări pentru asigurarea cu energie electric ă necesară funcţionării obiectivului de investiţie, cheltuielile aferente racord ării la reţeaua de energie electrică;
  • realizarea şi instalarea panourilor de informare; TVA, active necorporale noi;
  • achiziţia şi montajul sistemului de panouri fotovoltaice;
  • proiectare, asistenţă tehnică şi studii;
  • consultanţă;
  • taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de construire

La Cobadin se va dezvolta infrastructura de reîncărcare pentru vehicule electrice, prin instalarea a 9 staţii de reîncărcare cu putere normală, în valoare de peste 500.000 de lei.

De asemenea, în cadrul Programului de realizare a pistelor pentru biciclete a fost publicată o nouă listă conţinând 59 dosare acceptate în valoare de 353.773.767,09 lei.

 

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.