Domeniul public al municipiului Constanța a fost eliberat de 27 vehicule abandonate sau fără stăpân

masini-ridicate1%205 Domeniul public al municipiului Constanța a fost eliberat de 27 vehicule abandonate sau fără stăpân
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice acționează în permanență pentru eliberarea străzilor, trotuarelor și locurilor de parcare ocupate de aceste vehicule care strică imaginea orașului, multe dintre ele adevărate focare de infecție. 
 
Săptămâna aceasta, polițistii locali au desfășurat o nouă acțiune tematică de eliberare a  domeniului public de vehicule abandonate.
 
masini-ridicate4 Domeniul public al municipiului Constanța a fost eliberat de 27 vehicule abandonate sau fără stăpân
Din cele 41 de vehicule pentru care primarul municipiului Constanța, semnase dispoziția de ridicare de pe domeniul public în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale, pentru 27 a fost dispusă măsura ridicării, din care 19 abandonate și 8 fără stăpân, iar 14 proprietari s au conformat somațiilor aplicate și au eliberat domeniul public ori s-au pus în legalitate, fapt pentru care le mulțumim.
 
masini-ridicate21 Domeniul public al municipiului Constanța a fost eliberat de 27 vehicule abandonate sau fără stăpân
Acțiuni similare se vor derula în mod constant și cu respectarea etapelor procedurale, conform Legii 421/2001 actualizată. În cazul în care aveți cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public vă rugăm să apelați numerele de telefon: 0241.484205 și 0341.922-Dispecerat Direcția generală poliția locală sau puteți trimite sesizare pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.