În Irak, la 20 ani după război, se fac descoperiri arheologice în lanţ despre civilizaţia sumeriană. S-a descoperit chiar un "fast-food antic"

de54444aec În Irak, la 20 ani după război, se fac descoperiri arheologice în lanţ despre civilizaţia sumeriană. S-a descoperit chiar un "fast-food antic"

Sursa Foto - British Museum/ Wikipedia Commons/ Lagash Archaeological Project

Arheologii au găsit o tavernă veche de aproape 5.000 de ani în Lagaş, un oraş-stat cândva prosper în Irakul de azi, acum un vestigiu al unei civilizaţii care a fost demult uitată.

„Am găsit rămăşiţele unui restaurant public, cel mai vechi despre care ştim, într-unul dintre primele oraşe din sudul Mesopotamiei”, a spus Holly Pittman, profesor la Universitatea din Pennsylvania şi director de proiect al excavaţiei, potrivit Washington Post.

Arheologii au găsit o structură cu şapte camere, cu o curte deschisă cu bănci şi o zonă mare de gătit deschisă, cu un cuptor din cărămizi de lut. Au descoperit şi un frigider primitiv. Cunoscut ca „zeer” în arabă, dispozitivul consta din două borcane de lut fără fund care foloseau evaporarea pentru a ajuta la răcirea articolelor perisabile.

Într-o altă cameră, echipa a descoperit o cantitate mare de boluri conice în care se aflau alimente gata de consumat şi borcane despre care arheologii cred că conţineau bere.

„Încercăm să aflăm acum prin analiza lipidelor ce era în boluri sau borcane”, a spus Pittman, care este şi curator pentru Orientul Apropiat la Muzeul de Arheologie şi Antropologie al Universităţii din Pennsylvania. „Dar se pare că acesta a fost un fel de McDonald’s cu mâncare pregătită pentru servire rapidă, un fel de fast-food sumerian”.

Lagaş a fost cândva o comunitate plină de viaţă, cu un district comercial înfloritor din sudul Mesopotamiei, cunoscut astăzi drept „leagănul civilizaţiei”. Situat lângă confluenţa râurilor Eufrat şi Tigru, Lagaş a fost unul dintre cele mai vechi oraşe din antichitate, în anii 2900–2350 î.Hr.

Între timp, potrivit Live Science, un templu sumerian vechi de 4.500 de ani, dedicat puternicului zeu al tunetului, a fost descoperit în inima oraşului antic Girsu, în sud-estul Irakului.

Templul pierdut de mult a fost construit din cărămidă de lut şi a fost piesa centrală spectaculoasă a oraşului antic Girsu, acum un sit arheologic cunoscut sub numele de Tello.

„În inima oraşului Girsu, am descoperit şi încă facem săpături, find unul dintre cele mai importante spaţii sacre ale întregii Mesopotamie antice: un templu dedicat zeului principal al lui Girsu”, spune Sebastien Rey, un curator al Mesopotamiei antice şi arheolog de la British Museum din Londra.

Arheologul francez Ernest de Sarzec a descoperit pentru prima dată rămăşiţele oraşului Girsu în 1877 şi a îndepărtat toate artefactele pe care le-a putut găsi, descoperind inclusiv o statuie veche de 4.000 de ani a regelui sumerian Gudea din Lagaş, care a condus oraşul la sfârşitul mileniului III î.Hr.

„După cel de-al Doilea Război Mondial şi anii de conflict care au urmat mai târziu în Irak (din 1991 şi 2003), situl Girsu a căzut în uitare”, a spus Rey. „Nu este fantezist să spunem astăzi că Girsu este probabil unul dintre cele mai importante situri de patrimoniu din lume despre care foarte puţini oameni îl cunosc”.

Acum, la mai bine de un secol după ce arheologii au explorat ultima dată acest sit remarcabil, echipa lui Rey a dezgropat vastul templu.

După cinci sezoane de săpături la locul templului, am reuşit să descoperim o suprafaţă mare a acestui sanctuar antic, inclusiv sanctuarul interior, o piaţă ceremonială, un zid interior care prezenta o poartă şi am putut, de asemenea, să identificăm şi să conducem săpături asupra unei părţi din zidul de incintă al complexului religios, inclusiv o poartă monumentală”, a spus Rey.

Templul era dedicat zeului tunetului Ningirsu, unul dintre cei mai importanţi zei ai panteonului sumerian. Sumerienii credeau că Ningirsu controla tunetele, furtunile şi inundaţiile.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/cultura-media/in-irak-la-20-ani-dupa-razboi-se-fac-descoperiri-arheologice-in-lant-despre-civilizatia-sumeriana-s-a-descoperit-chiar-un-fast-food-antic-21642995

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.