Premieră. Colecţie unică de stilouri, prezentată la Sibiu

18c9d5828e Premieră. Colecţie unică de stilouri, prezentată la Sibiu

Expoziţia oferă publicului un număr de 415 piese, reprezentând o colecţie unică de stilouri şi alte instrumente de scris, precum şi numeroase documente datând din perioada interbelică şi până în anul 1990.

Vor putea fi văzute 200 de stilouri produse de „Flamura Roşie” (Flaro) şi Întreprinderea de Industrie Judeţeană „Archimet” din Sibiu, dar şi de alţi doi producători: Întreprinderea „Chimica” Cluj şi Întreprinderea „Drum Nou” Bucureşti. O parte importantă a acestor modele poate fi admirată numai în această colecţie.

Unele dintre piese amintesc de celebra fabrică sibiană „Gratioza”, care a devenit, prin naţionalizare, „Flamura Roşie”.

Un exponat de mare importanţă este un plic de corespondenţă produs de „Gratioza” pentru Casa Regală a României, al cărei furnizor era. În 2022 s-au împlinit 100 de ani de la înfiinţarea acestei fabrici.

Tot la Sibiu a funcţionat şi fabrica „Artalith”, care producea inclusiv „tocuri rezervoare” (stilouri) sub licenţă „Hardmuth Koh-I-Noor”. În expoziţie vor putea fi văzute, pentru prima dată, două exemplare ale modelului „Hardmuth Şcolar” care, cu siguranţă, a fost produs aici.

Expoziţia include peste 30 de documente diferite (fotografii, legitimaţii, publicaţii, afişe, tipărituri, etc.) şi tot atâtea modele de ambalaje pentru stilourile produse în anii ʼ50-ʼ80 ai secolului trecut, unele dintre ele unicat.

Cei care vor vizita expoziţia vor avea ocazia să vadă mai multe exemplare ale vestitului model „Flaro Dacia”, stiloul guvernamental, inclusiv cel cu semnătura lui Nicolae Ceauşescu, imprimată termic.

Alte vitrine sunt destinate stilourilor şcolare, celor de birou sau stilourilor realizate de artizanii de altădată, precum Ferdinand Tvers, ultimul mare reparator de stilouri din România.

Scriitorii români au folosit şi ei stilouri produse în România, motiv pentru care o vitrină prezintă publicului stilouri folosite de Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Alex. Ştefănescu, Spiridon Vangheli şi Petre Crăciun.

Un punct de atracţie îl reprezintă stilourile dedicate de unele mari firme internaţionale de stilouri unor personalităţi sau României: Ilie Năstase (Montegrappa), Regele Mihai I (Pelikan), „România – U.E. 2007” (Montegrappa), „România – Preşedinţia Consiliului European 2019” (Poenari).

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/cultura-media/premiera-colectie-unica-de-stilouri-prezentata-la-sibiu-21834309

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.