Grecia a recuperat sute de obiecte de colecţie, inclusiv o statuie a lui Alexandru cel Mare

69ab22d478 Grecia a recuperat sute de obiecte de colecţie, inclusiv o statuie a lui Alexandru cel Mare

De ani de zile, autorităţile din Grecia se luptă pentru a recupera obiectele furate din muzee şi colecţii private din întreaga lume.

Anunţul potrivit căruia 351 de obiecte din colecţia britanicului Robin Symes vor fi repatriate după o luptă juridică de 17 ani a fost făcut de ministrul grec al culturii, Lina Mendoni.

Ministrul Mendoni nu a spus dacă obiectele au legătură cu descoperirea de către poliţia italiană şi elveţiană în 2016 a unui transport de piese arheologice despre care se spune că ar fi fost depozitate de Symes la Geneva, în Elveţia.

Printre cele mai importante opere de artă pe care Grecia încearcă să le recupereze sunt sculpturile de la Partenon.

Acestea au fost scoase din templul Partenon din Atena la începutul secolului al XIX-lea de către Lordul Elgin, soldat şi diplomat britanic. Sculpturile au fost apoi cumpărate de guvernul britanic în 1816 şi expuse la British Museum.

În luna martie, Vaticanul a returnat trei fragmente din templul Partenonului pe care le păstrase timp de secole.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/externe/grecia-a-recuperat-sute-de-obiecte-de-colectie-inclusiv-o-statuie-a-lui-alexandru-cel-mare-21887580

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.