Primul concert dedicat bebeluşilor şi femeilor însărcinate, în Bucureşti

c1b7697a19 Primul concert dedicat bebeluşilor şi femeilor însărcinate, în Bucureşti

Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebeluşilor (0-12 luni) şi femeilor însărcinate.

Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului şi are loc sâmbătă, 3 iunie, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan Bucureşti.

Concertul, dirijat de Cezar Verlan, dirijorul secund al Corului Madrigal, face parte dintr-un proiect mai amplu, realizat în colaborare cu pianista şi muzicoterapeuta Angelica Postu, preşedinta Asociaţiei Române de Muzicoterapie, specialist muzicoterapeut la Spitalul Universitar de Psihiatrie Charité din Berlin, doctorandă a Universităţii de Arte din Berlin, subiectul cercetării ei fiind muzicoterapia.

Bazat pe studii aprofundate cu privire la efectului muzicii asupra copiilor între 0 şi 12 luni, precum şi asupra femeilor însărcinate, concertul oferă părinţilor ocazia unică să cânte alături de Corul Madrigal melodii cu efecte benefice asupra celor mici. Organizatorii au ales special cântece care stimulează limbajul, abilităţile de ascultare şi memorie, captează atenţia bebeluşului, îl invită la joacă, sau îl liniştesc şi îl pregătesc pentru somn.

În programul „Madrigal for Babies” se regăsesc lucrări îndrăgite precum „Somewhere Over the Rainbow”, „Greensleeves”, „Moon River”, „Cântec de leagăn” şi alte piese recomandate pentru o bună dezvoltare a bebeluşilor.

Cercetările în domeniul muzicoterapiei arată cum fredonatul muzicii contribuie la creşterea stării de bine, atât a bebeluşului cât şi a părintelui. Fie că este vorba de cântat sau ascultat împreună cu cel mic, muzica recomandată de muzicoterapeut are efect de calmare, de reglare a emoţiilor şi de conectare între părinte şi copil.

La crearea unei atmosferei blânde, va contribui şi punerea în scenă a evenimentului, cu un design de lumini colorate, proiecţii simple şi elemente de percuţie, adecvate pentru copii. De asemenea, spaţii separate pentru alăptarea şi schimbarea bebeluşilor vor sta la dispoziţia spectatorilor.

Regia evenimentului este semnată de Emil Pantelimon, design-ul de lumini aparţine lui Alin Popa, iar Dorin Popovici creează proiecţiile video.

Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia Română de Muzicoterapie, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi se înscrie în programul aniversar „MADRIGAL 60”, care include o serie amplă de peste 30 de evenimente speciale, ce se desfăşoară pe tot parcursul anului 2023. Programul marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelenţă în muzică şi diplomaţie prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanţei artistice naţionale, dar şi al relevanţei culturale şi de imagine a României în lume.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/cultura-media/primul-concert-dedicat-bebelusilor-si-femeilor-insarcinate-in-bucuresti-21895397

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.