Arestarea lui Ion Antonescu a avut loc pe 23 august 1944, în urma unei lovituri de stat organizate de regele Mihai I, cu sprijinul unor partide politice şi a unor generali din armată. Regele l-a chemat pe Antonescu la Palatul Regal pentru a-i cere să semneze armistiţiul cu Aliaţii, dar acesta a refuzat, invocând loialitatea faţă de Germania nazistă. Atunci, regele i-a comunicat decretul regal prin care îl demitea şi îl aresta.
Antonescu a încercat să se opună, dar a fost imobilizat de ofiţerii prezenţi şi dus într-o cameră unde l-aştepta Mihai Antonescu, viceprim-ministru şi ministru de externe, care fusese arestat mai devreme. Cei doi au fost apoi transportaţi la sediul Siguranţei Statului, unde au fost interogaţi şi torturaţi.
Preluarea puterii de către comunişti în România a fost un proces treptat şi subtil, care a început după lovitura de stat din 23 august 1944 şi s-a încheiat după alegerile parlamentare din noiembrie 1946. Comuniştii au profitat de prezenţa trupelor sovietice pe teritoriul românesc, de influenţa politică şi economică a Moscovei şi de infiltrarea agenţilor comunişti în instituţiile statului pentru a-şi impune agenda şi a elimina orice formă de opoziţie. Ei au folosit metode diverse, cum ar fi:
- Formarea Blocului Naţional Democrat (BND), o coaliţie de partide democratice şi comuniste, care a susţinut formarea guvernului condus de Petru Groza în martie 1945. BND a fost controlat de Partidul Comunist Român (PCR), care avea majoritatea în comitetul executiv şi în biroul politic.
- Manipularea alegerilor din 19 noiembrie 1946, prin fraudă electorală, intimidare, violenţă şi cenzură. BND a obţinut peste 70% din voturi. Opoziţia democratică, reprezentată de Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ) şi Partidul Naţional Liberal (PNL), a contestat rezultatele, dar fără succes.
- Controlul asupra mass-mediei, justiţiei, armatei, culturii şi educaţiei. Comuniştii au impus cenzura presei şi radioului, au epurat magistraţii şi avocaţii incomozi, au schimbat conducerea armatei şi au eliminat ofiţerii consideraţi neloiali, au interzis sau marginalizat operele literare sau artistice.
Schimbarea de alianţă a avut consecinţe importante pentru soarta României şi a poporului român. Pe plan militar, România a încetat imediat ostilităţile cu Uniunea Sovietică, care invadase nord-estul ţării, şi a declarat război Germaniei şi Ungariei, aliatele sale anterioare. Armata română a participat la eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia maghiară şi la ofensiva finală împotriva Berlinului. Pe plan politic, România a semnat un armistiţiu cu Aliaţii la Moscova, pe 12 septembrie 1944, prin care se angaja să respecte principiile democratice şi să plătească despăgubiri de război Uniunii Sovietice.
Cu toate acestea, schimbarea de alianţă nu a adus pacea şi libertatea dorite de români, ci doar o nouă formă de dominaţie şi opresiune. Prezenţa trupelor sovietice pe teritoriul românesc, influenţa politică şi economică a Moscovei şi infiltrarea agenţilor comunişti în instituţiile statului au dus la instaurarea unui regim comunist în România după război. Partidul Comunist Român, care fusese un aliat minor în lovitura de stat din 23 august 1944, a preluat treptat puterea prin eliminarea celorlalte partide democratice, prin controlul asupra mass-mediei, justiţiei şi armatei, prin falsificarea alegerilor şi prin reprimarea oricărei forme de opoziţie. Regele Mihai I, care fusese principalul artizan al schimbării de alianţă, a fost forţat să abdice şi să plece în exil pe 30 decembrie 1947.
Regimul comunist a fost la fel de devastator pentru România ca şi cel fascist. Comuniştii au impus o dictatură totalitară, care a încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, a distrus proprietatea privată şi economia de piaţă, a colectivizat forţat agricultura şi industria, a impus un cult al personalităţii liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej şi apoi al lui Nicolae Ceauşescu, a izolat România de restul lumii libere şi a provocat suferinţe materiale şi morale populaţiei.
Comuniştii au fost responsabili de numeroase crime împotriva umanităţii, cum ar fi deportările în Bărăgan sau în Siberia, închisorile politice, lagărele de muncă forţată, epurările etnice, cenzura, tortura, execuţiile şi foametea. Se estimează că peste două milioane de români au fost victime ale regimului comunist între 1945 şi 1989.
23 august 1944 a fost, aşadar, o zi cu două feţe pentru România. Pe de o parte, a fost o zi de eliberare de sub jugul fascismului şi de afirmare a voinţei naţionale de a lupta împotriva agresorilor. Pe de altă parte, a fost o zi care a deschis calea pentru instaurarea comunismului şi pentru pierderea suveranităţii şi demnităţii naţionale. Românii au avut nevoie de încă 45 de ani pentru a se elibera şi de comunism, prin Revoluţia din decembrie 1989, şi pentru a se reîntoarce la valorile democratice şi europene.
Sursa stire:
