Se întâmplă în Constanța:  „Festivalul Seawave Film Fest, organizat de studenți”

0D2A9003 Se întâmplă în Constanța:  „Festivalul Seawave Film Fest, organizat de studenți”

Festivalul Seawave Film Fest a început luni, la Constanța. Primele două zile au fost încărcate de emoție, bucurie și momente inegalabile. Participanții au avut ocazia să se conecteze cu profesioniști din industria filmului și să învețe din experiențele lor. Festivalul promite să continue în aceeași notă, oferind și în următoarele zile proiecții de filme și activități culturale de excepție. În material poți găsi și programul evenimentului. 

Deschiderea oficială a avut loc în cadrul Universității Maritime Constanța, cu participarea a peste 50 de persoane: studenți, invitați speciali și un public tânăr, dornic să exploreze magia cinematografiei. La deschiderea oficială au fost prezenți actori renumiți precum Tania Popa, Cristina Briciu, Nicodim Ungureanu, Lică Gherghilescu și Domnica Cîrciumaru.

„Ideea s-a născut în momentul în care am vazut că în Constanța nu avem o platformă de susținere a tinerilor artiști locali din industria cinematografică. Este necesar să se întâmple astfel de evenimente, deoarece avem mulți tineri artiști care au nevoie de această expunere la public, iar publicul mereu caută astfel de evenimente. Este importantă conexiunea dintre artist și public, pentru că  este singurul feedback real si sincer al regizorilor”, menționează Alexandru Stavrositu, organizator al evenimentului. 

0D2A9004-Enhanced-NR Se întâmplă în Constanța:  „Festivalul Seawave Film Fest, organizat de studenți”

Peste 30 de filme înscrise în competiție 
Această ediție a Seawave vine cu o creștere a numărului de filme înscrise în competiție, precum și a numărului de invitați speciali, care au rezonat cu ideea organizatorilor. În competiție sunt înscrise 32 de scurtmetraje, realizate de studenți la Cinematografie sau care au terminat facultatea în ultimii 3 ani. Filmele înscrise fac parte din categoria documentarelor, filmului de artă, precum și comedii, iar toate au sub 30 de minute. Juriul competiției este format din personalități marcante precum Stere Gulea, Cătălin Saizescu, Mihai Chirilov, Domnica Cîrciumaru și Angelo Mitchievici, care vor evalua cu atenție fiecare creație.

Câștigătorii vor fi anunțați în ultima zi de festival, pe 10 august. 
Masterclass-uri susținute de nume sonore din cinematografia românească. Printre activitățile organizate în cadrul festivalului se numără și masterclass-uri de specialitate, al căror scop este să creeze o punte de legătură între studenții la cinematografie și nume sonore din industrie, care să dezvăluie tainele meseriei de regizor sau actor. 

„De la fiecare om poți să înveți ceva, mai ales de la cei 3 care susțin masterclass-urile: Stere Gulea, Domnica Cîrciumaru si Mihai Chirilov. Sunt oameni care lucrează în domeniul cinematografic de câteva decenii. Experienta lor în domeniu e de nemăsurat, iar pentru un tânăr care încă nu și-a găsit locul în industrie încă sau care nu cunoaște  tot ce presupune acest domeniu, insight-ul acestor personalități îl poate ajuta enorm”, completează Alexandru Stavrositu. 

Festivalul se încheie pe 10 august, cu Gala Premiilor și o altă proiecție de film: ”Visul”, regizat de Cătălin Saizescu. 

 

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.