Expoziția „144 de ani de la revenirea Dobrogei la România”

 


Cu prilejul Zilei Dobrogei (14 noiembrie), Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța a organizat o expoziție tematică, în holul de la parterul instituției. Aceasta conține numeroase cărți, dar și obiecte de epocă, printre care se numără o sabie, brevete, medalii și fotografii.

Expoziția, realizată de bibliotecar Doina Moșoiu (Compartimentul Colecții Speciale), conține și obiecte și fotografii realizate în anul 1928, la Constanța, cu ocazia semicentenarului Zilei Dobrogei.

La sfârșitul Războiului de Independență (1877 – 1878) și revenirea Dobrogei la Patria Mamă, regele Carol I a instituit două medalii: una acordată tuturor celor care au luat parte la această campanie, iar cea de-a doua, celor care au participat la acțiunile de la sud de Dunăre. Este vorba despre Medalia Apărătorilor Independenței și Medalia Crucea „Trecerea Dunării”, ambele conferite atât militarilor, cât și civililor.

Câte un exemplar al acestor medalii, însoțite de brevete, se află și în colecțiile Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”. Potrivit bibliotecarului Doina Moșoiu, acestea au fost achiziționate de instituție în anul 2018, la împlinirea a 140 de ani de la Războiul de Independență.

Expoziția „144 de ani de la revenirea Dobrogei la România”
Sursa Biblioteca Județeană Constanța - pagina Facebook

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.