Cine și cui sapă groapa, de fapt?

În urmă cu circa 100 de ani, prof. Ion Petrovici, filozof, orator și fost ministru al educației, făcea o radiografie a parlamentului:  „S-a pretins că, de câtva vreme, oratoria la noi e în scădere, punându-se alături gălăgia barbară de astăzi cu amintirea ședințelor șlefuite dinainte de război. În realitate, aceasta nu înseamnă scăderea numărului de talente, ci altceva. Înainte de război, oamenii cu talent erau singurii care vorbeau; astăzi, vorbește de-a valma toată lumea, așa că oratorii autentici nu mai au vechiul cadru de liniște respectuoasă, ci sunt înecați de larma nearticulată a celor care țipă sau de discursuri incoerente vrednice de eroii lui Caragiale.”

Oare ce ar scrie acum filozoful Ion Petrovici despre discursurile care se aud în parlament de ceva vreme? Termeni precum „gălăgie barbară”, „larmă nearticulată” sau „discursuri incoerente” sunt mult prea generoși. Astăzi, de la tribuna parlamentului se urlă, se jignește, se transmite „în direct” pe rețelele de socializare. Iar asta se întâmplă sub privirile tolerante ale președinților celor două camere. M˗am întrebat, la un moment dat, cum este posibil ca în locul în care se adoptă legile statului, să nu se poată impune respectarea celor mai elementare norme de comportament și de exprimare. Răspunsul l˗am găsit în dinamica politică premergătoare alegerilor.

De când am pășit în marele an electoral, nu e zi în care să nu scape câte un porumbel, scuze!, câte o cioară vopsită din jobenul negociatorilor partidelor aflate la guvernare. Mesajele pe care le transmit împreună președinții celor două partide sunt una, ceea ce se întâmplă separat sau la „firul ierbii” este alta. Într˗o zi pesediștii și peneliștii din vârful piramidelor apar disciplinați în rând, doi câte doi, ținându˗se de mână, ca la grădiniță, în altă zi își aruncă petarde. Confruntările pentru conservarea puterii sunt aprige și nu sunt de ieri, de azi. Dar trebuiau ținute cât mai departe de ochii lumii, pentru a se ajunge la cea mai convenabilă soluție. Și cum se putea face asta, altfel decât prin promovarea unui circ care să abată atenția de la propriul circ?

Spectacolul grobian din parlament nu se datorează, cum credeam la început, lipsei de potență a celor care ar trebui să vegheze la respectarea regulamentelor de organizare și funcționare a camerelor și nici slăbiciunea lor în fața vulgarității gălăgioase. Show˗ul nu a fost doar tolerat, ci chiar încurajat să ajungă în spațiul public. Sub fumigenele continue ale unor astfel de manifestări care acaparează atenția celor mulți și, cel mai adesea, naivi, pesediștii și peneliștii caută variante care să˗i mențină la putere sau să˗i promoveze în primării, în consilii locale și județene, în Parlamentul României și în Parlamentul European. Oare cum ar arăta spațiul public dacă ar ieși la suprafață confruntările dintre liderii P.S.D. și ai P.N.L., începând cu cei de la nivelul comunelor și până la cei din vârful partidului? 

Și ar mai fi un motiv pentru care cei mai gălăgioși sunt împinși în față ca reprezentanți ai opoziției, cu buna știință și chiar sub oblăduirea celor care dețin în prezent puterea. Ei acaparează și chiar sufocă spațiul public, astfel încât să rămână prea puțin loc pentru manifestarea unei alte opoziții, veritabile, de dreapta. În felul acesta, P.S.D. și P.N.L. cred că își securizează poziția în ochii electoratului. Numai că uită proverbul „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.”. Mai grav este că atunci când doi sapă o groapă, este posibil ca unul să alunece în ea cu „ajutorul” celuilalt.