Clubului Rotary „Cetatea Tomis” alături de cei mai buni elevi în programarea roboților

e9  Clubului Rotary „Cetatea Tomis” alături de cei mai buni elevi în programarea roboților

Reprezentanții Clubului Rotary „Cetatea Tomis” Constanța s-au aflat în mijlocul elevilor merituoși ai Liceului Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud, care au obținut rezultate fantastice la un recent târg de științe desfășurat la Mladi-Inova Zagreb.

Elevii din Eforie s-au întors din capitala Croației cu două medalii de aur și una de argint, fapt ce confirmă calitatea excelentă a educației din această prestigioasă unitate de învățământ specializată pe informatică și robotică. Astfel, proiectul „Analiza cutremurelor înregistrate în 2023. Avertizor seismic”, elaborat de elevii Joavină Irina-Teodora, Trandafir Cristina-Ioana – clasa a X-a B și Vranciu David-Alexandru – clasa a X-A, profesor coordonator Florin Șerbu, precum și „Calitatea apei”, al elevilor Timofte Sabin Iulian, Ionescu Rareș Ștefan, Neagu Alexandru Marius și Nechita Alin, clasa a IX-a A, profesori coordonatori Laurențiu Bulgaru și Florin Șerbu, au câștigat medaliile de aur, în timp ce „Stația meteo Carmen Sylva micro:bit”, proiect realizat de către elevii Vranciu Maya Sofia și Gelmambet Ayan din clasa a VI-a A, cu profesori coordonatori Mihaela Fulea și Florin Șerbu, și-a adjudecat locul al doilea în concurs.

„Susținerea Clubului de robotică al Liceului Teoretic Carmen Sylva Eforie Sud de către Clubul Rotary Cetatea Tomis Constanța va avea numeroase efecte pozitive, atât asupra elevilor și școlii, cât și asupra comunității locale. Sprijinul nostru la simplificarea accesului la echipamentele moderne și resursele materiale necesare pentru construirea și programarea roboților, demers esențial pentru ca beneficiarii să poată experimenta și învăța practic. Recompensarea proiectelor va avea un efect motivant pentru liceeni, facilitându-le prezența la următoarele competiții internaționale de anvergură. Clubul Rotary contribuie în acest mod la dezvoltarea unei comunități unite și implicate în susținerea tinerilor cu performanțe, precum și a creșterii calității educației, exprimând, de asemenea, angajamentul nostru pentru dezvoltarea abilităților tehnice și practice ale elevilor din județul Contanța”, a declarat Aida Ciortan, secretar al Clubului Rotary „Cetatea Tomis” Constanța.

e2  Clubului Rotary „Cetatea Tomis” alături de cei mai buni elevi în programarea roboților

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.