Bacalaureat 2024. Dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a informaţiilor privind subiectele la Limba şi literatura română

teacher32 Bacalaureat 2024. Dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a informaţiilor privind subiectele la Limba şi literatura română

Urmare a distribuirii în spaţiul public, în timpul probei scrise de astăzi, a unor fotografii ce conţineau unul dintre subiectele la Limba şi literatura română din cadrul examenului de bacalaureat 2024, de către mai multe publicaţii online, reprezentanţii Comisiei judeţului Gorj de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Municipiului Târgu Jiu s-au deplasat la centrul de examen identificat ca fiind sursa de provenienţă a fotografiilor.

Conform unui comunicat al IPJ Gorj, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, cercetările continuând pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta şi luarea măsurilor legale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

De asemenea, în urma a distribuirii în spaţiul public a unei fotografii a subiectelor a cărei sursă a fost identificată ca fiind un centru de examen din judeţul Sălaj, reprezentanţii Comisiei judeţului Sălaj de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei locale s-au deplasat la faţa locului, pentru cercetări privind circumstanţele în care fotografia a fost realizată şi transmisă în spaţiul public.

Având în vedere riscul ca astfel de evenimente să pună sub semnul îndoielii corectitudinea desfăşurării acestui examen, dincolo de consecinţele aplicabile conform legislaţiei în vigoare, facem un apel către toţi cei implicaţi în organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat 2024 să-şi îndeplinească cu responsabilitate atribuţiile ce le revin în funcţie de rol.

De asemenea, facem apel la responsabilitate din partea reprezentanţilor media în ceea ce priveşte momentul distribuirii subiectelor în spaţiul public, în situaţia în care sunt în posesia acestora înainte de încheierea intervalului de timp maxim alocat rezolvării subiectelor. Toate aceste aspecte au fost prezentate de către biroul de presă al Ministerului Educației.

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.