Atlantykron 35, de la misiunile NASA pe Marte la AI
- Detalii
“Planetarium – Descoperim Universul” a fost tema actualei ediţii. Atlantykron a reunit, la cea de-a 35-a ediţie aniversară, aproape 400 de participanţi, peste 40 de ateliere și cursuri, precum și 10 conferințe cu lectori din întreaga lume. Ravi Prakash, Jet Propulsory Laboratory NASA: ”Vă consider pe toți cei aflați în această tabără, pe această insulă, o familie. De 12 ani ne întâlnim aici virtual, prin intermediul teleconferințelor, astfel că este o mare bucurie să pășesc în sfârșit pe insulă”
Între 2 şi 9 august, la Capidava, judeţul Constanţa, s-a desfăşurat Academia de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Viitorologie şi Science Fiction ATLANTYKRON – ediţia aniversară 35. Dacă la începutul anilor 1990 părea o utopie chiar şi organizarea unei ediţii 2000, în prezent, organizatorii planifică deja ediţia următoare, între 1 și 9 august 2025.
Principalul invitat de onoare al acestei ediții a fost Ravi Prakash, inginer NASA la Jet Propulsion Laboratory (JPL), membru al echipei care a stat în spatele amartizării roverului Curiosity în 2012.
Jurnalistul de știință și scriitorul Alexandru Mironov, fondator Atlantykron, a fost cel care l-a prezentat pe Ravi audienței de pe insula cunoașterii: ”Un moment de sublim al speciei umane. Amartizează un obiect numit și creat de om, o lucrare inginerească extraordinară, care își găsește locul și se pregătește de muncă. Este reprezentantul nostru, al speciei umane, conține inteligență artificială cât cuprinde și este gândit de cele mai strașnice minți ale Pământului. Este un succes teribil al speciei umane! Avem avantajul de a-l avea între noi pe unul dintre cei care au gândit, proiectat și lucrat la această mașinărie extraordinară trimisă de umanitate la sute de milioane de kilometri, Ravi Prakash. Cât de puternici suntem dacă, la 270.000 de ani, de când specia Homo Sapiens a apărut pe Pământ, depășim granițele Pământului și ne plasăm un avanpost și pe Marte?”
”Vă consider pe toți cei aflați în această tabără, pe această insulă, o familie. De 12 ani ne întâlnim aici virtual, prin intermediul teleconferințelor, astfel că este o mare bucurie să pășesc în sfârșit pe insulă. Iar în acest an am venit cu familia mea. Când revăd filmarea din momentul amartizării, din 2012, simt și acum aceleași emoții, emoții pe care vi le-am împărtășit și vouă virtual la acea vreme, la o singură zi după succesul misiunii Curiosity. Chiar dacă aveam milioane de posibilități ca misiunea să decurgă bine, o singură posibilitate ca ea să decurgă rău ar fi putut încheia misiunea. Dar a fost un mare succes. A fost o muncă de echipă de peste 10 ani, iar roverul Curiosity funcționează și acum, după 12 ani de la amartizare”, a transmis Ravi Prakash, la prima întâlnire cu participanții Atlantykron.
Dumitru Dorin Prunariu, primul și unicul cosmonaut român, a fost și el prezent la academia de vară care se desfășoară pe insula dunăreană. Prunariu a amintit, în cadrul unei conferințe, că pereții sălilor de clasă au depășit de mult timp zidurile școlii. Dacă pe Atlantykron educația se face sub sălcii, în spațiul cosmic o astronaută-scriitoare din China a predat elevilor săi de la bordul stației spațiale Tiangong.
Care sunt viitoarele destinații umane în spațiul cosmic? Potrivit lui Dumitru Dorin Prunariu, aceastea sunt Luna, asteroizii și planeta Marte. Luna va fi explorată din nou, în curând, de SUA în cadrul programului Artemis. Asteroizii constituie atât resurse importante, având materii prime rare pe Pământ, dar sunt studiați și pentru a evita posibilitatea unui impact cu Terra.
Președintele Centrului pentru Pace UNESCO și al Comisiei americane pentru UNESCO, Guy Djoken, aflat pentru a treia oară pe insulă, crede că „trăim vremuri care îmbină SF-ul cu știința și realitatea. Asta se întâmplă, firește, și pe Atlantykron. Ne aflăm aici pentru că suntem inspirați să facem ceva bun și să ne dezvoltăm ca oameni, să învățăm unul de la altul”. Guy Djoken a oferit diplome din partea Comisiei Naționale pentru UNESCO a SUA inginerului JPL Laboratory NASA, Ravi Prakash, pentru contribuția la misiunea Curiosity, și lui Heather Anderson, președintele World Genesis Foundation, pentru contribuția la programele de educație și învățare coordonate în multe țări.
Ce a însemnat Atlantykron 2024 în cifre? 16 invitaţi speciali, români şi străini, 30 de lectori şi instructori, o echipă de organizare formată din circa 60 de membri şi 400 de participanţi, marea majoritate cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani. Curent electric, reţea wireless, două bacuri ponton, restaurant şi servicii de catering, echipă medicală, pază asigurată de Poliţia de frontieră şi de Civitas.
Organizatorul principal al actualei ediții a Academiei Atlantykron este Asociația Atlantykron, în parteneriat cu Asociația Science & Technology, Asociația pentru Tineret și Evoluție, Fundația World Genesis din SUA și în colaborare cu Asociatia Astronomică URANIA, Clubul Nautic Român, Asociația Româno-Turcă ”Artă fără frontiere” și SARS România. Atlantykron nu ar exista fără sprijinul unor instituții, organizații sau companii. Dintre acestea, amintim de Serviciul de Telecomunicatii Speciale, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), Regia Națională a Pădurilor (Romsilva) prin Direcția Silvică Constanța și Primăria Cernavoda. De asemenea, parteneri oficiali sunt Dyomedica CND, Onco System SRL și Compania de Navigație Fluvială Română NAVROM, iar sponsori/susținători sunt CNE Cernavoda, CIVITAS PSG, Benq și Blick Art Materials.
”A fost un an extrem de ”plin”, cu multe personalități invitate, cu mulți lectori și instructori, cu mulți cursanți. De multe ori avem senzația că nu ne ajunge timpul pentru a comunica tot ce este de comunicat pe această insulă dar trebuie să vă spun că acum, la final, sunt deosebit de încântat să constat că tinerii și participanții în general, inclusiv lectorii și invitații, au interacționat între ei, atât în timpul conferințelor, cât și ad-hoc, după aceea lucru care cu siguranță va genera prietenii și colaborări care rămân în timp. Timpul este aici condensat, dar în urma celor 8 zile de pe insulița dunăreană ne rămân materiale și idei cât pentru mai multe cărți. Firește, vom continua povestea, și mă bucură că spiritul Atlantykron merge mai departe și în afara celor 8 zile, cât ne aflăm pe mica insulă de la Capidava”, declară Sorin Repanovici, coordonatorul principal al programului Atlantykron.
Activități, expoziții, ateliere la Atlantykron 2024
Inteligența Artificială a fost una dintre temele Atlantykron 2024. În premieră, pe insula cunoașterii s-a deschis o expoziție, cu 28 de lucrări realizate cu sprijinul AI de artistul Eugen Demeterca. Chiar dacă AI generează o imagine în câteva zeci de secunde, tot procesul de la idee și până la printul final poate dura (și chiar durează) multe ore.
Cenaclul STRING, care în acest an aniversează 37 de ani de la fondare, a organizat un concurs de proză Science Fiction. Premiul la categoria lucrare adusă de acasă i-a revenit lui Bogdan Mihăilescu – ”Lecția de etologie”. La categoria lucrărilor ”Una pe zi”, scrise la fața locului, premiul I a revenit Dianei Pap (”Falansterul timpului”) și Cristinei Dinu (”Zei pentru nimic”). Premiul al II-lea l-au primit George Bragadireanu (”Armonie”) și Mihai Răuță (”Timpul e timp”), iar premiul al III-lea, Mihaela Begeac (”Timpul, dimensiune”), Daria Dragotoiu (fără titlu) și Sașa Răuță (”Călători în infinit”).
Printre invitați, atât prezenți fizic, cât și virtual, s-au numărat personalități de marcă din știință, cultură, artă sau sport din România, SUA, Canada, Turcia, India, Italia și Nigeria: Ravi Prakash, inginer JPL NASA, responsabil cu misiunea Curiosity de pe Marte; Gr. (R) Dr. Dumitru Dorin Prunariu, cosmonaut, primul (și singurul) român care a zburat vreodată în spațiul cosmic, președintele Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extraatmosferic; Alexandru Mironov, scriitor, jurnalist de știință, fondator al Programului Atlantykron și senior editor al revistei Știință și Tehnică; Prof. Univ. Dr. Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române; Dr. Ing. Florin Munteanu - Preşedinte fondator al Centrul pentru Studii Complexe – centru UNESCO, principal promotor al paradigmei Complexităţii în România; Prof. Dr. Celal Abdi Güzer de la Universitatea Tehnică din Ankara (Turcia); Prof. Dr. Teodor Vasile, doctor în psihologie și în științe medicale alternative, președintele Asociației de Studii Esoterice – Club UNESCO; Prof. Univ. Dr. Pierre de Hillerin, președintele SC Informație pentru Sport și Performanță Umană SRL; Prof. Dr. Radu Dop, specialist în « medicină critică », membru fondator al Centrului de Studii pentru Științe de Graniță și al Asociației de Telemedicină și Aplicații Spațiale pentru Sănătate; Guy Djoken, Președinte al Centrului pentru Pace UNESCO, Comisia Națională pentru UNESCO a SUA; Dr. Mihaela Muraru-Mândrea, președinte al Centrului STRING pentru Ştiinţe, Prospectivă, Creativitate și Ficţiune, Remus Botarro, artist plastic de renume internațional și Shreyaan Daga (India), cofondator al platformei internaționale de educație OLL.co.
Invitat virtual: fostul parlamentar canadian de origine română Dipl. Ing. Corneliu Chișu, vicepreședinte al World Genesis Foundation.
Au ținut concerte în amfiteatrul natural al insulei: violoncelistul Adrian Naidin, trupa Karma, trupa Sigur că Da.
Lectorii și instructorii români ai Academiei Atlantykron 2024 au fost: scriitorul și profesorul Aurel Cărășel (coordonatorul programului de cultură), Relu Nica – salvamontist montan, instructor al celui mai popular Atelier de Tehnici de supraviețuire în natură, Adrian Bănuță - jurnalist de televiziune, mediator, președintele Fundației ”Science and Technology”, care a cooordonat Atelierele Știință și Tehnică, împreună cu Constantin și Alina Ferșeta de la StartEvo și Kidibot, Tiberiu Ionescu și Teodor Ene cu HighFive Robotics, Pierre de Hillerin a revenit cu Programul NEUROMOTRICA, iar Asociația Astronomică URANIA și-a redeschis observatorul astronomic gratuit de pe malul Dunării, ca în fiecare an, de aproape două decenii.
Daniela Mironov Bănuță – jurnalist și specialist în comunicare, a revenit cu atelierul de Personal Branding, Adina Ardelean a fost trainer pe partea de dezvoltare personală și afaceri, ca și Rareș Chelmuș, un dezvoltator software pasionat de reprogramarea subconștientului uman.
Pentru secțiunea Arte, Adrian Dedu a condus atelierul de fotografie, iar Gabriel Grosu, pe cel de pictură, în timp ce Cristina Dinu, artist plastic și restaurator de obiecte de artă din metal, a ținut cel mai inedit atelier al insulei, de sculptură în metal.
Un alt atelier care atrage an de an zeci de participanți este cel condus de Petrică Stolnicu - instructor coordonator al atelierului de comunicații terestre și extraterestre (Radioamatori) și președinte al Asociației RadioȘtiința. Dr. Radu Berca este Instructor FACT - First Aid & CPR Training, comandant SARS, medic coordonator al Academiei Atlantykron și Ofir Tzviran – instructor și paramedic.
Gabriela și Alexandru Calinciuc au coordonat partea de promovare virtuală a Academiei Atlantykron.
Veniți de peste mări și țări (literalmente) au fost instructorii străini, voluntari pasionați care în fiecare an sfidează jet lag-ul și oboseala și vin târând munți de bagaje cu materialele necesare atelierelor lor: Heather Anderson (SUA) – președintele Fundației World Genesis, care a coordonat mai multe ateliere, împreună cu Donna Anderson Offutt (SUA) - inginer specializat în tehnologia sistemelor de automatizare și control robotizat, și Carol Anderson (SUA), cu experiență de peste 30 de ani în domeniul farmaceutic, clinic și spitalicesc; Felix Izomoch - fondator și director executiv al Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Leadershipului Nigeria, coordonatorul nigerian al Institutului Internațional pentru Leadership Global (IIGL) SUA.
Despre Atlantykron. Scurt istoric
Programul ATLANTYKRON se desfășoară de 35 de ani și a fost prezentat cu deosebit interes de către mass-media din România, televiziuni, posturi de radio, ziare, reviste sau edituri. Au fost realizate zeci de reportaje, documentare, au fost publicate cărți, au fost realizate filme. Începând din 1990, Atlantykron s-a aflat în organizarea și sub tutela Ministerului Tineretului și Sportului, și a primit permanent sprijin și susținere din partea mai multor instituții și agenții guvernamentale (ANIF, Regia Pădurilor, Garda de Coastă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanţa), dinpartea autorităților locale – Primăria Cernavoda, a agenților economici locali – Societatea Nuclear Electrica SA, Elcomex SA. La desfășurarea acestui proiect sunt implicate mai multe organizații neguvernamentale de tineret din țară și străinătate, precum Asociația Atlantykron, Centrul pentru Studii Complexe, Asociația Română pentru Sport și Cultură, Forum IT, dar și unele organizații și instituții din SUA, precum World Genesis Foundation.
În 1990, un mic grup de tineri iubitori de science fiction a ales această insulă îndepărtată drept un loc ideal, deși sălbatic, unde să se desfășoare festivalul anual de science fiction, ocazie care le oferea șansa să studieze și să învețe unii de la ceilalți.
Timpul a trecut, condițiile s-au schimbat, dar setea de cunoaștere și de experiențe noi a rămas. După 10 ani, festivalul s-a transformat într-o Școală de Vară. Tradiția a continuat, având în fiecare an sprijinul Guvernului și al unor organizații neguvernamentale din întreaga lume. De-a lungul timpului, pe această insulă au trecut peste 10.000 de invitați, participanți, organizatori.
Printre cei mai importanți ani ai Academiei Atlantykron s-au numărat 1999, când ediția a fost dedicată Eclipsei totale de soare, 2001 – când insula a găzduit Eurocon, Convenția Europeană de Science Fiction, 2014 – când Academia a aniversat 25 de ani de existență și 2019, când au fost aniversați 30 de ani. În 2020, Academia Atlantykron a fost organizată doar în mediul online, sub genericul ”New Horizons” (”Noi Orizonturi”), în perioada 1-5 august, iar ulterior au mai fost organizate, lunar, conferințe online sub genericul ”Mini Atlantykron Days”.
Menționăm că Academia Atlantykron a găzduit, de-a lungul anilor, numeroase personalități, precum scriitorii de SF Norman Spinrad (președintele Societății Scriitorilor de SF și Fantasy din SUA la acea vreme), Joe Haldeman, Robert Sheckley, Alain LeBussy, Ion Hobana, astronomul Harald Alexandrescu, artiștii Ioan Gyury Pascu, Cristian Grețcu, formația Barock, geneticianul Jonathan Cowie, Bridget Willkinson (Președinte al Societății Europene de SF), biologul Alexandru Ecovoiu, Gheorghe Fodoreanu (fost președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism), Peter Moon (scriitor american), cosmonautul Dumitru Prunariu, naistul Nicolae Voiculeț, violoncelistul și artistul Adrian Naidin etc.
Un film de prezentare al Academiei de Vară Atlantykron, publicat pe YouTube în septembrie 2008, realizat și prezentat de David Anderson, a atins un record mondial la numărul de accesări pentru un film educațional. Intitulat “NextGeneration: Atlantykron”, filmul a ajuns în prezent la 23 milioane de vizualizări!
În 2014, echipa de organizare Atlantykron a organizat, în parteneriat cu Innovation Travel și cu Autoritatea Națională pentru Turism conferința „Dunărea, comoara turistică a României”, care a reunit peste 300 de participanți și invitați. În ziua conferinței, naistul Nicolae Voiculeț a susținut un concert memorabil.
În 2015, Academia Atlantykron a primit, pentru cei 25 de ani de activitate aniversați în 2014, câteva distincții bine meritate, precum nominalizarea acordată la Gala revistei Foreign Policy la sectiunea cercetare alături de Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, toți laureații premiilor Ad Astra 2014 și o serie de cercetători români remarcabili din țară și străinătate și nominalizarea acordată de Radio România Cultural la secțiunea “Educație și învățământ”.
În 2017, 30 de jurnaliști, bloggeri și agenți de turism, din România și din străinătate, veniți să descopere potențialul turistic al regiunii Cernavoda în weekend-ul 28-30 iulie, în cadrul „Festivalului Dunării”, eveniment organizat de Innovation Travel și de Primăria orașului Cernavoda, au asistat la deschiderea Academiei Atlantykron și au participat la o conferință dedicată relației dintre individ si comunitate – „Orașul Quantic pentru oameni înțelepți” - dar și despre dezvoltarea și promovarea turismului dunărean.
Atlantykron este o insulă sălbatică, un loc care doar pentru zece zile pe an are parte de focuri de artificii, conectare la electricitate, Internet de mare viteză pentru conferințele virtuale – idee science fiction la primele ediții din anii ‘90, ecrane mari pe care sunt proiectate imagini in premieră de pe Marte și, nu în ultimul rând, conferințele susținute de specialiști din domeniile științei, culturii, artei și comunicării.
An de an, înainte de organizarea evenimentului sunt notificate toate autoritățile statului, respectiv Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Prefectura Județului Constanța și Primăriile celor două comunități - Cernavoda și Topalu -, împreună cu care se dispun măsurile specifice pentru astfel de evenimente și se obțin toate autorizațiile necesare. Timp de 8 zile, 24 de ore pe zi, pe insulă se află o echipă medicală formată din 6 membri, Poliția de frontieră precum și o firmă privată de pază și protecție, pentru a asigura securitatea deplină a participanților. Organizatorii și toți cei implicați în zona de securitate a participanților comunică între ei prin sistemul radio cu circuit închis pentru a minimiza timpul de intervenție în cazul urgențelor.
Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.