Tinerii de la Rotaract Cetatea Tomis Constanța au participat la ecologizarea curții Palatului Copiilor

parc4 Tinerii de la Rotaract Cetatea Tomis Constanța au participat la ecologizarea curții Palatului Copiilor

Peste 300 de persoane, inclusiv tinerii voluntari de la Rotaract Cetatea Tomis Constanța, au participat la o amplă acțiune de ecologizare în curtea Palatului Copiilor. Evenimentul a avut loc în cadrul campaniei „MulțumescOrașulTău”, organizată de Asociația Constanța ReStart, Asociația Caravana Fericirii și City Park Mall.

Campania de ecologizare, desfășurată în mod tradițional pe plajele din Constanța sub numele „MulțumescPlajaTa”, a ajuns anul acesta la o nouă locație. În ultimii trei ani (2021, 2022, 2023), Constanța ReStart, alături de City Park Mall și ZooM Beach, au derulat această inițiativă pe plajele din Constanța, mobilizând sute de voluntari care au strâns tone de deșeuri. În 2024, datorită faptului că plajele s-au menținut curate, organizatorii au ales ca loc de desfășurare curtea Palatului Copiilor.

parc3 Tinerii de la Rotaract Cetatea Tomis Constanța au participat la ecologizarea curții Palatului Copiilor

Deși părea abandonată, plină de buruieni și deșeuri, curtea nu i-a descurajat pe voluntari. Echipându-se cu greble, saci de gunoi și lopeți, tinerii rotaractieni și ceilalți participanți s-au mobilizat pentru a transforma acest spațiu într-o zonă curată și primitoare. Această acțiune marchează începutul unui proiect mai amplu, destinat reabilitării și valorificării terenurilor sportive din curtea Palatului Copiilor Constanța.

parc1 Tinerii de la Rotaract Cetatea Tomis Constanța au participat la ecologizarea curții Palatului Copiilor

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.