CONSTANŢA: Încep preselecţiile pentru Festivalul Național de Romanțe „Crizantema de Aur”

f1b425210c CONSTANŢA: Încep preselecţiile pentru Festivalul Național de Romanțe „Crizantema de Aur”

Vocile frumoase ale Dobrogei sunt așteptate sâmbătă 20 mai, la Sala Studio din cadrul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. 

Cel mai longeviv festival de muzică din România, Festivalul Național de Romanțe „Crizantema de Aur” începe preselecțiile pentru cea de-a 56-a ediţie, care se va desfășura în toamnă (19-21 octombrie) la Târgoviște. „Romanța este dor” – tema ediției din acest an, spune Alina Mavrodin Vasiliu, director artistic al festivalului.

“Romanța este dor, este o temă pe care o iubim foarte mult. Dorul este deja în patrimoniul mondial UNESCO, așa cum bine știți, este un cuvânt intraductibil și al sufletului românesc și este un cuvânt propriu poporului român și romanței românești. Fiindcă dorul este regăsit în toate romanțele, am putea să spunem că este un fel de tematică poetică a romanței românești. Așadar, este o temă minunată, cu un repertoriu extraordinar, în care cuvântul dor îl regăsim, cum spuneam, în toate versurile romanţei. Și sperăm ca și anul acesta să avem o preselecție pentru zona Dobrogea, sâmbătă, 20 mai, prima preselecție din șirul celor șapte preselecții regionale pe care le organizăm în perioada 20 mai-25 iunie”, a spus Alina Mavrodin Vasiliu.

Așadar, cu dor veniți la malul mării! Prima dată începeți cu Constanța, da?

“Anul acesta, preselecțiile în mod fizic le facem pentru toate zonele istorice ale României. La Constanța, pe 20 mai, la Iași, pe 26 mai, la Târgoviște, 2 iunie, la București, 9 iunie, la Brașov, 17 iunie, la Craiova, 23 iunie, iar pe 30 iunie avem și o preselecție online, că e bine să știe și dobrogenii dvs., în caz că nu pot veni la preselecție în mod fizic, pe 20 mai, la Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța, la ora 11:00 la Sala Studio, acolo este preselecția, dar dacă nu pot veni, mai au o șansă să participe la preselecția online, vineri, 30 iunie, la ora 11:00. Toate detaliile sunt în regulamentul oficial al Festivalului, pe care toți cei interesați îl pot găsi de luni, pe site-ul crizantemaaur.ro şi pe site-ul cetatearomanței.ro Anul trecut ne amintim a fost o preselecție foarte frumoasă la Constanța”, a mai spus Alina Mavrodin Vasiliu.

De-a lungul timpului, Constanța a avut premianți la acest prestigios Festival și cu bucurie reamintesc acum, de reușita de anul trecut a preotului Florian Popa din Sulina, stabilit la Valu lui Traian și care slujește la Biserica Sfânta Paraschieva” din Constanța. A cucerit și publicul și juriul ediției a 55-a și ne-a adus trofeul acasă.

 “Aşa este. Voci foarte frumoase în Dobrogea, voci foarte frumoase în toate zonele țării. Vedeți, romanța ne unește și sub acest aspect. Ea unește nu doar poezia și muzica românească și slujește spiritul unionist care a fost mereu iubit și susținut și ținut treaz, ca să zicem, prin romanța românească. Ea slujește și această apropiere a noastră în mod fizic și ne reunește la Crizantema de Aur în fiecare an. E o hartă mare a României Mari, pentru că avem și interpreți din Basarabia și din Bucovina, vin și de la Cernăuți și din Diaspora, fiindcă avem foarte mulți români plecați peste hotare, dar sunt iubitori de romanţe, sunt tineri foarte valoroși care doresc să participe și să spulbere prejudecățile pe care unii le au într-un chip nemeritat față de romanța românească, care este un gen de patrimoniu și ea este chiar o regină a genurilor muzicale. Noi, anul trecut, am încoronat romanța inclusiv la malul mării, prin celebrul concert de la Operă – Romanța Regina Inimilor, un program național de concerte cu această tematică, iar anul acesta vom avea programul național de concerte Romanțele Dorului”, a mai spus Alina Mavrodin Vasiliu.

Redactor: Liliana Fustanela/Editor online: Doina Sîrbu/Foto: crizantemaaur.ro

Sursa stire:

http://www.radioconstanta.ro/2023/05/17/constanta-incep-preselectiile-pentru-festivalul-national-de-romante-crizantema-de-aur/

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.