50 de ani frumoși și unici – pe toți i-a dedicat cercetătorul științific Maria Magiru colecționării, conservării și promovării obiectelor din patrimoniul satului tradițional românesc. Nu a fost mereu ușor, dar acum, privind în trecut, Maria Magiru ne mărturisește că înființarea Muzeului de Artă Populară din Constanța și dotarea lui cu cele mai frumoase piese culese din satul dobrogean și nu numai a reprezentat misiunea vieții sale.
Directorul Muzeului de Artă Populară, cercetătorul științific Maria Magiru, care se va pensiona peste numai câteva zile, a oferit un interviu emoționant postului nostru de radio:
„Destinul m-a adus la Constanța, pe vremea aceea, la Muzeul de Artă. Acolo exista un singur muzeograf, cu istoria artei, iar eu – cu istoria. Tot în acel an se punea problema organizării la Constanța a unui muzeu de artă populară. Și dintre cele două muzeografe care eram, mi s-a propus să mă ocup de organizarea Muzeului de Artă Populară.
Eu mi-am închipuit, o tânără absolventă, că există colecții muzeale și că mă voi gândi la o tematică și fac muzeul. Mi s-a spus, însă, că nu există niciun obiect, eu trebuie să mă ocup să fac colecțiile muzeale, să plec pe teren, din sat în sat, din comună în comună, peste tot, și să adun obiecte care să ne vorbească despre civilizația materială și spirituală a românilor din Dobrogea, dar și a celorlalte etnii. O misiune foarte grea! Gândiți-vă, după 5 ani de studiu în București, cu studii la Biblioteca Academiei, ți se propune să faci o muncă atât de grea, de care nu te mai întâlniseşi. M-am dus la preotul din sat și am să-l pomenesc, Găureanu Dumitru, din satul Băneasa, care m-a ascultat cu multă atenție și mi-a spus: «Merg eu cu dumneavoastră prin sat, pe la casele bătrânelor.»
Deci aș putea spune că primii pași i-am făcut alături de părintele Găureanu, din comuna Băneasa“.
Un amplu interviu în exclusivitate cu directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, cercetătorul științific Maria Magiru ascultați în această seară, de la ora 18:30, în emisiunea „Până la ultimul cuvânt“.
Redactor: Silvia Pascale / Editor online: Alina Enache / Foto: Silvia Pascale
Sursa stire: