Programul casieriilor RAJA de 1 Iunie și de Rusalii!

RAJA S.A. aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că joi – 01 iunie 2023 și luni – 05 iunie 2023, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

Vineri – 02 iunie 2023, activitatea societății se va desfășura după programul obișnuit de lucru.

În această perioadă, activitatea structurilor RAJA SA care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se desfășoară fără întrerupere.

Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, abonații societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii serviciilor noastre să poată beneficia de acestea la parametrii optimi.

Abonații pot folosi serviciile online pentru achitarea facturilor, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar, direct debit sau alte aplicații electronice. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele PayPoint/Payzone, Westaco și în incinta magazinelor „La doi Pași”.

Începând de marți – 06 iunie 2023, societatea își va relua programul normal de lucru.

 

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.