Echipele Primăriei Municipiului Constanța, împreună cu reprezentanții firmei prestatoare, au montat până acum 6 sirene electronice pentru alarmarea populației.
Acestea au fost amplasate în următoarele locații: blocul PC1 (Bdul Aurel Vlaicu), Liceul Energetic (Bdul Mamaia), bloc B (strada Verona), Universitatea „Spiru Haret” (strada Unirii), Bloc C (Bdul Tomis) și la complexul „2 Cocosi”, situat pe strada Elena Cuza.
Astăzi, specialiștii vor monta ultimele componente și vor efectua mai multe teste, iar mâine vor începe montarea ultimelor 3 sirene:
– Sirena 1800W – Str. Aleea Murelor, nr. 14;
– Sirena 1800W – Hotel Riviera Mamaia;
– Sirena 2400W – Hotel Meridian Mamaia.
În cadrul activității de montare, se vor emite mai multe semnale acustice. Rugăm cetățenii să rămână calmi, deoarece este doar o verificare a mijloacelor de alarmare.
Menținerea în stare de operativitate a sistemului de înștiințare – alarmare este una dintre responsabilitățile Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Constanța.
Instalarea și punerea în funcțiune a acestor sirene era necesară, pentru că în aceste zone, audibilitatea era scăzută, neexistând alte sisteme de alarmare – se arată în comunicatul municipalității.
Sursă și foto: Primăria Constanța/ Redactor online: Adina Sîrbu
Sursa stire:
http://www.radioconstanta.ro/2023/06/07/constanta-atentie-astazi-vor-rasuna-din-nou-sirenele/