Săptămâna a început cu acțiuni revendicative ale sindicaliștilor de la CFR Călători. Care sunt principalele cerinţe

17ef6fc3fa Săptămâna a început cu acțiuni revendicative ale sindicaliștilor de la CFR Călători. Care sunt principalele cerinţe

Săptămâna a început cu acțiuni revendicative ale sindicaliștilor de la CFR Călători și peste doar câteva zile, mai precis de la 1 iulie, ar trebui să se treacă la aplicarea legii 195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar. Care sunt principalele revendicări ale CFR-iştilor, aflăm din dialogul pe care Laurențiu Despina l-a purtat cu Marian Pavăl, lider în zona de sud est al Federației Sindicatelor din Transportul Feroviar din România.

“Aplicarea Legii 195/2020 de la 1 iulie 2023 din punctul de vedere al nostru este fără efect, deoarece nu se ia în calcul o grilă de salarizare, un coeficient. Salariul, în momentul de față, care este de 3.000 lei la economie și salariul de încadrare plus coeficientul de relizare. Coeficietul de realizare este de 1,5 în momentul de față care este la CFR Călători, iar dacă se aplică Legea 195/2020 cu grad de salarizare propusă de FSTFR ar fi benefică pentru toți de la CFR Călători, inclusiv cei de la Comercial, inclusiv cei de la Infrastructură, pentru că am cerut o creștere de salariu de 400 lei a fiecarei clase de salarizare începând cu 1 iulie 2023 și aplicarea formulei de calcul prevăzută de lege la 1 decembrie 2023”, spune Marian Pavăl, lider în zona de sud est al Federației Sindicatelor din Transportul Feroviar din România.

Rep.: Un alt subiect sensibil este și cel al orelor suplimentare.

“Datorită faptului că în decursul mai multor ani, resursa umană s-a tot diminuat, iar CFR Călători nu a luat niciun fel de măsuri referitor la situația asta, oamenii doresc lucreze doar pentru norma de ore, pentru a-și păstra sănătatea și fizică și mentală în bune condiții”, a mai spus Marian Pavăl.

Rep.: Sevor mai face ore suplimentare?

“Să sperăm că nu. Să sperăm că membrii noștri de sindicat vor fi conștienți de situația că în momentul în care se vor face ore suplimentare şi salariul va fi tot aşa de mic și sănătatea lor va fi pusă în pericol și integritatea mentală și fizică, vor lua hotărârea să lucreze doar cât este norma de ore, conform legii în vigoare. Dar noi mai solicităm și faptul că dacă în momentul în care de la 1 iulie 2023 nu se va ajunge la o înțelegere, solicităm să ni se aducă și nouă salariile la nivelul celor de la CFR Marfă. Deci, cum la ei se aplică, trebuie să se aplice și la noi tot în varianta pe care o au ei. Tot CFR-işti sunt”, a mai declarat Marian Pavăl.

În legătură cu revendicările sindicatului, am solicitat un punct de vedere și din partea conducerii CFR Călători, dar până la ora realizării acestui material nu am primit un răspuns.

Redactor: Laurenţiu Despina / Editor online: Doina Sîrbu

Sursa stire:

http://www.radioconstanta.ro/2023/06/28/saptamana-a-inceput-cu-actiuni-revendicative-ale-sindicalistilor-de-la-cfr-calatori-care-sunt-principalele-cerinte/

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.