O corvetă turcească acostează în Portul Militar Constanța. Aceasta va putea fi vizitată de public

c1d9deefae O corvetă turcească acostează în Portul Militar Constanța. Aceasta va putea fi vizitată de public

Corveta turcească TCG „Kinaliada” (F-514) face o escală în portul Constanța, în perioada 12-16 august, pentru a participa la „Ziua Marinei Române”, alături de navele militare și civile românești.

După acostarea navei, o delegație de la bord efectuează, sâmbătă, 12 august, vizite oficiale la Comandamentul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu” și la autoritățile locale din Municipiul Constanța, iar un detașament de militari turci depune o coroană de flori la Cimitirul Internațional Militar din Slobozia în memoria eroilor turci. Corveta TCG „Kinaliada” (F-514) va putea fi vizitată de populația civilă sâmbătă, 12 august, în intervalele orare 10.00 – 12.00 și 14.00-16.00.

Marți, 15 august, corveta turcească va fi prezentă în dispozitivul naval de pe mare, alături de navele militare românești, la Exercițiul demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 23”, iar Garda de Onoare, constituită pe faleza din fața Comandamentului Flotei pentru primirea oficialităților, va fi alcătuită din plutoane de militari din Franța, Statele Unite ale Americii, Turcia, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” și Forțele Navale Române.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Sursa stire:

http://www.radioconstanta.ro/2023/08/09/o-corveta-turceasca-acosteaza-in-portul-militar-constanta-aceasta-va-putea-fi-vizitata-de-public/

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.