La mulți ani, Poliția Română! La mulți ani, polițiștilor constănțeni!

lupu5-cosa-chitac-politia La mulți ani, Poliția Română! La mulți ani, polițiștilor constănțeni!

Astăzi, Poliția Română împlinește 202 ani de la înființare. Nu întâmplător, ziua Poliției Române este de Sărbătoarea Bunei Vestiri. Pentru că, în tradiția creștină, această sărbătoare înseamnă, printre altele, și împlinirea făgăduințelor. Iar noi, polițiștii, ne-am împlinit și ne vom îndeplini mereu jurământul și datoria de a ne apăra țara, de a proteja cetățeanul.

„Data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române. Alegerea datei de 25 martie, ca zi a Poliției Române, este legată de simbolul creștin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.În anul 1822, domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (șeful poliției în acele timpuri), drapelul pe care este cusută sigla steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur, în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea Îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire). În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei, căruia i se subordonează Guardia municipală. Prin Legea de organizare a poliţiei lui Alexandru Ioan Cuza (1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului sunt mult mai bine reglementate.În anul 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, în decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română care, de atunci, a cunoscut o evoluție continuă. În calitate de comandant al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, astăzi, cu ocazia aniversării a 202 de ani de istorie a Poliției Române, am deosebita placere de a transmie tuturor cetățenilor, structurilor partenere și reprezentanților mass-media, sincere mulțumiri pentru sprijinul acordat.Vă asigur de faptul că instituția pe care o conduc și oamenii ei își vor face în continuare datoria și își vor îndeplini cu succes misiunile, cea mai importantă dintre acestea fiind  aceea de a proteja cetățeanul” a transmis șefului Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, chestor de poliție Dumitru Bîltag.

lupu4-cosa-chitac-politia La mulți ani, Poliția Română! La mulți ani, polițiștilor constănțeni!

Cu prilejul Zilei Poliție Române, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a avut loc o ședință festivă.

„25 martie este despre curajul și devotamentul tuturor celor care au îmbrăcat uniforma de polițist și, odată cu aceasta, și-au asumat solemnul angajament de a proteja și servi sub deviza ,,Lex et Honor!" Este despre acei oameni minunați care veghează la ordinea și liniștea noastră și își asumă nenumărate riscuri pentru binele comunității. La mulți ani, polițiști români! Sunteți un exemplu de sacrificiu și dedicare, iar astăzi, sărbătorim și apreciem contribuția dumneavoastră inestimabilă la binele nostru comun! Dumnezeu să vă ocrotească în tot ceea ce faceți!” a transmis si președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

lupu1-cosa-chitac-politia La mulți ani, Poliția Română! La mulți ani, polițiștilor constănțeni!

"În slujba legii" este un principiu comun al Instituției Prefectului și al Poliției Române. Colaborarea este, așadar, firească și le-am mulțumit polițiștilor pentru modul în care aceasta s-a desfășurat, pe întreg parcursul mandatului meu. Știu, Constanța este, poate, cel mai complex județ din țară, însă la fel de bine știu că polițiștii își vor îndeplini misiunile cu onoare. Astfel încât Constanța să rămână o comunitate sigură” a spus și prefectul Constanței, Silviu Iulian Coșa.
 
lupu3-cosa-chitac-politia La mulți ani, Poliția Română! La mulți ani, polițiștilor constănțeni!
 
La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.
 
lupu-cosa-chitac-politia La mulți ani, Poliția Română! La mulți ani, polițiștilor constănțeni!
 

În cadrul acesteia, 47 de polițiști (13 ofițeri și 34 de agenți) au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de termen. De asemenea, 138 de polițiști (35 de ofițeri și 103 agenți) au fost avansați la termen.Totodată, 27 de polițiști au fost recompensați cu felicitări și mulțumiri scrise pentru fapte deosebite în slujba cetățeanului. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a felicitat întregul efectiv pentru rezultatele obținute.

lupu2-cosa-chitac-politia La mulți ani, Poliția Română! La mulți ani, polițiștilor constănțeni!

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.