IGPR a făcut verificări și la staţia de taxare de pe Autostrada A2 Bucureşti-Cernavodă

statia-fetesti1 IGPR a făcut verificări și la staţia de taxare de pe Autostrada A2 Bucureşti-Cernavodă

Poliţişti din cadrul Biroului Autostrăzi împreună cu specialişti antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au acţionat luni pentru creşterea gradului de disciplină rutieră, în staţia de taxare de pe Autostrada A2 Bucureşti-Cernavodă, la finalul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte.

În acest context, poliţiştii au efectuat 105 testări cu aparatul etilotest şi 20 de testări cu aparatul drugtest, se arată într-un comunicat transmis de IGPR. În cazul a două persoane au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Sursa citată menţionează că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise. În cadrul acţiunii, au fost aplicate 102 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 75 pentru depăşirea limitei legale de viteză. Pentru abaterile grave constatate, poliţiştii au reţinut 6 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 54.740 de lei.

Activitatea a beneficiat de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie.

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.