Regatul Suediei, reintroduce controlul la frontiera internă de stat

sv%201 Regatul Suediei, reintroduce controlul la frontiera internă de stat

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Regatul Suediei că autorităţile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat, în perioada 12 mai - 11 noiembrie 2024.

MAE recomandă cetăţenilor români să se asigure că deţin în permanenţă asupra lor, pe timpul călătoriei spre şi dinspre Regatul Suediei, un act de identitate valabil (paşaport sau carte de identitate naţională).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Stockholm: +468205674, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatori în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Suediei: +46722511453.

MAE recomandă, totodată, consultarea paginilor de https://stockholm.mae.ro/ şi www.mae.ro.

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.