La data de 5 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța au desfășurat o acțiune pe raza de competență, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, scopul fiind combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor în România.
2 societăți comerciale și două locații în care erau cazați străini au fost vizate.
În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat în situații ilegale 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, toți din Turcia, trei dintre aceștia desfășurând activități lucrative.
De asemenea, un alt bărbat din Turcia, care se afla în ședere legală a fost depistat desfășurând activități lucrative, deși contractul individual de muncă era suspendat.
Ca urmare a celor constatate, pe numele bărbaților aflați în situații ilegale, polițiștii de imigrări au emis decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Dupa finalizarea verificărilor, față de reprezentanții societății comerciale vor fi dispuse măsurile legale, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.