miercuri, ianuarie 8, 2025

Farul Constanța câștigă un punct în deplasare la FCSB.

FCSB și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, în derby-ul etapei 24 a Superligii. 

Să nu uităm că Gică Hagi, unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a dat România, a împlinit 59 de ani, și în 1982, debuta în echipa mare a Farului Constanța. 
Acum deținător al clubului de la malul mării, managerul campioanei și-a sărbătorit ziua la locul de muncă, unde a obținut o remiză în fața liderului FCSB.

„Roș-albaștrii” au dominat prima repriză de pe Arena Națională, cel puțin din punctul de vedere al ocaziilor. 
Alexandru Băluță l-a testat pentru prima dată pe Alexandru Buzbuchi în minutul 9, cu un șut din unghi, iar noul portar titular al Farului a reținut în doi timpi.
La doar câteva minute, Risto Radunovic a reușit să avanseze până în careul dobrogenilor, iar după o scurtă combinație cu Baba Alhassan, muntenegreanul a finalizat pe spațiul porții, dar fără emoții pentru Buzbuchi.
Băluță și-a mai trecut în cont o ocazie la trecerea primei jumătăți de oră. 
Mijlocașul lui Charalambous a finalizat din afara careului, dar execuția a trecut puțin pe lângă poarta Farului. 
Ultima șansă a reprizei a fost irosită tot de FCSB. De această dată, noul transfer, Baba Alhassan, a fost refuzat de Buzbuchi, cu un reflex nemaipomenit.
Florinel Coman a început partida pe bancă, dar a fost introdus la pauză. Acesta nu a reușit să profite de o pasă greșită pe construcția adversă, șutul internaționalului român fiind lipsit de intensitate. 
Totuși, FCSB a reușit să deschidă scorul în minutul 55, cu ajutorul fotbalistului care a petrecut prima jumătate a acestui sezon la sub comanda lui Elias Charalambous, Cristian Ganea. Baba Alhassan a provocat autogolul fundașului lateral.
Farul a dat replica imediat, prin Louis Munteanu, care a împins balonul în poarta lui Ștefan Târnovanu, după centrarea lui Damien Dussaut. 
Reușita dobrogenilor a fost supusă unei analize VAR îndelungate, în urma căreia arbitrul Horațiu Feșnic a anulat golul, din cauza unui offside milimetric.
Farul a primit un penalty în minutele de prelungire, după o nouă analiză VAR, iar Ionuț Larie a marcat cu toată opoziția lui Târnovanu. 

 

Related Articles

Fii conectat

1,137FaniÎmi place
13,500CititoriConectați-vă
85AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Latest Articles