luni, ianuarie 6, 2025

Gest-surpriză al AUR: „Consilierii părăsesc ședința Consiliului Județean”

Consilierii județeni din Constanța s-au reunit joi, 5 decembrie 2024, într-o ședință extraordinară care a adus decizii importante pentru administrația locală. Pe ordinea de zi s-au aflat 23 de proiecte de hotărâre, dintre care cel mai important a vizat alegerea noului vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța (CJC).

În urma unui vot secret, Răzvan Filipescu, consilier județean PNL, a fost ales în unanimitate pentru mandatul 2024-2028. Totuși, ședința a fost marcată de un gest neașteptat al consilierilor AUR, care au părăsit sala înainte de dezbateri, deși agreameseră inițial propunerile în discuțiile preliminare.

Reprezentanți desemnați pentru instituții-cheie

Consilierii au desemnat reprezentanții CJC în consiliile de administrație ale unor instituții de cultură, sănătate și educație din județ. Printre numirile aprobate se numără:

Marinel Liță – Consiliul de Administrație al Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța;

Enache Bucovală – Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța;

Gabriel Felician Croitoru – Teatrul de Stat Constanța;

Stelian Gima, Adnan Mustafa și Alexandru Pintilie – Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei”.

Lista completă include și reprezentanți pentru centre școlare, instituții culturale și organizații regionale, confirmând o distribuție echilibrată a responsabilităților între consilieri.

Fonduri suplimentare pentru UAT-uri

Un alt proiect major adoptat a fost repartizarea unor sume suplimentare provenite din cotele defalcate din impozitul pe venit încasat în 2024. Aceste fonduri, reprezentând 6% din impozitul colectat, vor fi utilizate pentru dezvoltarea locală, cofinanțarea proiectelor de infrastructură și acoperirea cheltuielilor administrative ale localităților din județ.

Un proces decizional transparent

Ședința s-a desfășurat fizic, cu participarea a 31 de consilieri, și a fost caracterizată de un proces decizional transparent și eficient, în ciuda absenței reprezentanților AUR din sala de vot.

Grupul consilierilor județeni AUR a decis să se retragă din ședința Consiliului Județean Constanța, în semn de protest față de modul netransparent și lipsit de responsabilitate în care se desfășoară procesul de alegere a vicepreședintelui și a reprezentanților CJ în consiliile de administrație.

„Considerăm că acest proces trebuie să respecte standardele de transparență, integritate și responsabilitate față de cetățenii județului nostru. Alegerea vicepreședintelui și a reprezentanților CJ nu trebuie să fie doar un act politic, ci un pas esențial către îmbunătățirea administrației publice și implementarea unor proiecte concrete în beneficiul comunității. Prin această retragere, dorim să transmitem un mesaj ferm: deciziile care afectează județul Constanța trebuie luate cu maximă responsabilitate, în urma unui dialog deschis și transparent, având mereu în vedere interesul cetățenilor. Noi, consilierii județeni AUR, ne reafirmăm angajamentul față de un proces decizional bazat pe principii solide de transparență, integritate și colaborare. Vom continua să ne implicăm activ în susținerea inițiativelor care aduc un progres real și durabil pentru județul Constanța, indiferent de circumstanțe.” se arată in comunicatul de presă al consilierilor județeni AUR.

 

Related Articles

Fii conectat

1,137FaniÎmi place
13,500CititoriConectați-vă
85AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Latest Articles