Comuna Albești a fost, pentru o zi, un tărâm al bucuriei și magiei copilăriei. Peste două sute de copii din satele componente ale comunei au sărbătorit în avans Ziua Copilului, într-un eveniment organizat cu suflet și dedicare la Baza Sportivă „Gheorghe Moldovan”. Sub genericul #Albestidepovesti, copiii au avut parte de o zi în care râsetele și entuziasmul au fost la ele acasă.
Terenul de sport s-a transformat într-un adevărat parc de distracții: castele gonflabile, jocuri interactive, concursuri tematice, muzică pe placul celor mici, dar și răsfățuri dulci precum înghețată, vată de zahăr și multe alte surprize pregătite special pentru micii sărbătoriți. Atmosfera a fost întreținută de animatori veseli, voluntari și cadre didactice care s-au implicat activ pentru ca totul să iasă perfect.

„A fost o zi în care ne-am reconectat cu bucuria simplă de a fi copil. Am văzut fericirea în ochii celor mici și emoția sinceră a părinților care i-au însoțit. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această sărbătoare – echipei Primăriei, voluntarilor, părinților și, mai ales, copiilor. Voi, copiii, sunteți și veți rămâne inspirația noastră cea mai pură! La mulți ani tuturor copiilor, de la mic la mare! Voi sunteți povestea frumoasă a comunei noastre”, a declarat Mihăiță Moldovan, primarul comunei Albești.

Evenimentul nu a fost doar un prilej de distracție, ci și de consolidare a comunității. Părinți, bunici, profesori și voluntari au venit alături de copii pentru a le oferi o zi memorabilă. Într-o lume în care timpul pare că aleargă tot mai repede, astfel de momente aduc o pauză de respiro, un timp al bucuriei și al inocenței.
Ziua de 1 iunie este despre ei – despre cei care ne învață zilnic ce înseamnă sinceritatea, mirarea, visul și curajul. La Albești, această zi s-a transformat într-o adevărată lecție de speranță și solidaritate.