Schimbările climatice vor costa Germania circa 900 de miliarde de euro până în 2050

05e5acae6b Schimbările climatice vor costa Germania circa 900 de miliarde de euro până în 2050

Studiul, realizat de companiile de cercetare economică Prognos şi GWS şi de Institutul german pentru cercetare economică ecologică, apare în contextul în care Berlinul lucrează la o strategie de adaptare la schimbările climatice care va fi prezentată în curând de Ministerul Mediului.

De asemenea, studiul a fost realizat pe fondul dezbaterilor din cadrul coaliţiei de guvernare cu privire la modul în care Germania ar putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră în sectoare dificile, cum ar fi transportul şi construcţiile, pentru a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2045.

Ministerele germane ale economiei şi mediului au citat studiul ca arătând că valurile de căldură extremă, seceta şi inundaţiile ar putea costa între 280 de miliarde de euro şi 900 de miliarde de euro între 2022 şi 2050, în funcţie de amploarea încălzirii globale.

Costurile includ pierderea recoltelor agricole, deteriorarea sau distrugerea clădirilor şi a infrastructurii din cauza ploilor abundente şi a inundaţiilor, afectarea transportului de mărfuri şi impactul asupra sistemului de sănătate.

Studiul nu a luat în considerare daunele legate de problemele de sănătate a populaţiei şi de pierderea biodiversităţii.

Fenomenele meteorologice extreme cauzate de schimbările climatice au costat deja Germania cel puţin 145 de miliarde de euro între 2000 şi 2021, dintre care 80 de miliarde doar în ultimii cinci ani.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/economic/schimbarile-climatice-vor-costa-germania-circa-900-de-miliarde-de-euro-pana-in-2050-21667194

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.