Microsoft, amendă de 20 de milioane de dolari pentru încălcarea confidenţialităţii datelor copiilor

e764f7d651 Microsoft, amendă de 20 de milioane de dolari pentru încălcarea confidenţialităţii datelor copiilor

Comisia a acuzat Microsoft că a adunat datele fără să îi notifice pe părinţi sau să obţină consimţământul acestora şi că a păstrat ilegal aceste date, ceea ce a încălcat Legea privind protecţia vieţii private online a copiilor.

Vicepreşedintele corporativ al Microsoft pentru Xbox, Dave McCarthy, a subliniat măsurile suplimentare pe care compania le ia în prezent pentru a-şi îmbunătăţi sistemele de verificare a vârstei şi pentru a se asigura că părinţii sunt implicaţi în crearea de conturi pentru copii, conform Associated Press.

McCarthy a mai spus că societatea a identificat şi a remediat o eroare care nu reuşea să şteargă conturile copiilor în cazurile în care procesul de creare a contului nu se încheia. Politica Microsoft a fost de a păstra aceste date nu mai mult de 14 zile pentru a permite jucătorilor să reia crearea contului de unde au rămas, în cazul în care au fost întrerupţi.

Înţelegerea trebuie să fie aprobată de o instanţă federală înainte de a intra în vigoare, a declarat FTC.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/economic/microsoft-amenda-de-20-de-milioane-de-dolari-pentru-incalcarea-confidentialitatii-datelor-copiilor-21923912

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.