Locomotiva economică a Europei încasează lovitură după lovitură

f35ce56c45 Locomotiva economică a Europei încasează lovitură după lovitură

Activitatea economică a Germaniei a pierdut şi mai mult din avânt decât se anticipa la început de iunie, pe fondul problemelor cu care se confruntă industria, dar şi pe fondul încetinirii activităţii din sectorul serviciilor. Germania a intrat oficial în recesiune în mai, după ce economia a încetinit pentru două trimestre la rând, scrie Bloomberg, citat de Business Magazin.

Deşi economia din sectorul privat a crescut pentru a cincea lună consecutiv, rata de creştere a fost cea mai slabă din februarie, potrivit sondajelor de afaceri realizate de S&P Global.

Aceasta s-a situat la 50,8 - mai slabă decât au prezis economiştii într-un sondaj Bloomberg - şi a rămas peste nivelul de 50 care separă creşterea de contracţie. Indicatorul care oferă indicii despre evoluţia industriei prelucrătoare se află sub această prag din luna iulie.

Germania s-a mai confruntat cu o recesiune uşoară în timpul iernii, iar economiştii rămân optimişti şi sunt de părere că o revenire este cel mai probabil scenariu.

Cu toate acestea, creştere eaconomică de până acum nu arată bine, instituţii precum Bundesbank şi Fondul Monetar Internaţional prognozând amândouă o contracţie anuală, în timp ce Comisia Europeană preconizează în continuare o creştere.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/economic/locomotiva-economica-a-europei-incaseaza-lovitura-dupa-lovitura-21964780

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.