Hidroelectrica a dat lovitura: în 3 luni a realizat jumătate din profitul pentru întreg anul

cf373ba07b Hidroelectrica a dat lovitura: în 3 luni a realizat jumătate din profitul pentru întreg anul

Hidroelectrica are un buget de 3,6 miliarde de lei pentru anul 2023, în scădere faţă de rezultatul net obţinut în 2022 de 4,46 miliarde de lei. Însă atunci bugeta pentru 2022 un profit net de 2,9 mld. lei pentru ca într-un final să tragă linie cu unul mai mare cu 54%. Nici în 2021 planurile de pe foaie nu au coincis cu rezultatul final: bugetase 1,1 mld. lei profit net şi a făcut 3 mld. lei.

„Preţuri mult mai mari decât au estimat generate de războiul lui Putin. Active amortizate. Investiţii reduse. Ani hidrologici decenţi, fără vreo mare secetă“, explică Răzvan Nico­lescu, fost ministru al energiei, actual membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, diferenţa dintre ce a realizat Hidroelectrica şi ce a bugetat.

La capitolul venituri, cel mai mare producător de energie din România are bugetate aproximativ 11,6 mi­liarde de lei, potrivit bugetului apro­bat la finele lunii martie din 2023. În T1/2023 veniturile au fost de 3,3 mld. lei, adică 28% din total. În primul trimestru din 2022 compania a avut venituri de 2,5 mld. lei.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/economic/hidroelectrica-a-dat-lovitura-in-3-luni-a-realizat-jumatate-din-profitul-pentru-intreg-anul-21971969

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.