Cine sunt şefii companiilor care învârt sute de milioane de dolari pe an

d6faa11c21 Cine sunt şefii companiilor care învârt sute de milioane de dolari pe an

Recent Wall Street Journal a publicat lista celor mai bine plătiţi directori executivi din 2022, care s-a bazat pe datele furnizate de C-Suite Comp, o firmă de analiză a datelor care urmăreşte remunerarea directorilor executivi de la aproape 4.000 de companii americane cotate la bursă, citează Business Magazin.

Clasamentul lor include salariile, bonusurile, beneficiile şi opţiunile pe acţiuni ale directorilor, printre alţi factori.

Salariul mediu al liderilor din S&P 500 a scăzut la 14,5 milioane de dolari anul trecut, faţă de 14,7 milioane de dolari în 2021. Spre comparaţie, în 2022, un angajat american a câştigat în medie aproximativ 56.000 de dolari, potrivit Biroului de Statistică a Muncii.

Directorul general al Blackstone, Stephen Schwarzman, a ocupat primul loc în topul celor mai bine plătiţi lideri, cu un pachet total de compensaţii de 253 de milioane de dolari. Următorul CEO de pe listă, Sundar Pichai de la Alphabet, compania mamă a Google, care a încasat 226 de milioane de dolari în 2022.

Top 10 cei mai bine plătiţi lideri de companii:

Stephen Schwarzman, Blackstone

Compensaţie totală: 253 milioane de dolari

Sundar Pichai, Alphabet

Compensaţie totală: 226 milioane de dolari

Stephen Scherr, Hertz

Compensaţie totală: 182 milioane de dolari

Barry McCarthy, Peloton

Compensaţie totală: 168 milioane de dolari

Michael Rapino, Live Nation

Compensaţie totală: 139 milioane de dolari

Safra Catz, Oracle

Compensaţie totală: 138 milioane de dolari

Douglas Ingram, Sarepta Therapeutics

Remuneraţie totală: 125 de milioane de dolari

Bill Ready, Pinterest

Compensaţie totală: 123 milioane de dolari

Kiwi Camara, CS Disco

Compensaţie totală: 110 milioane de dolari

Tim Cook, Apple

Compensaţie totală: 99 de milioane de dolari

În cazul lui Bill Ready, care a preluat conducerea Pinterest în iunie 2022, aproximativ 101 milioane de dolari din salariul său au provenit din acţiuni, care au fost acordate în legătură cu angajarea sa de anul trecut, relatează Wall Street Journal. O purtătoare de cuvânt a Pinterest a declarat pentru ziar că Ready nu ar trebui să primească acţiuni suplimentare în primii patru ani de muncă.

Safra Catz, de la Oracle, este singura femeie din top 10 cei mai bine plătiţi lideri, chiar dacă ponderea femeilor director general din Fortune 500 a atins un maxim istoric în 2022. Catz, care conduce Oracle din 2014, s-a clasat în fruntea mai multor liste cu cei mai bine plătiţi directori executivi din domeniul tehnologiei şi cu cele mai bine plătiţi femei de când a preluat această funcţie.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/economic/cine-sunt-sefii-companiilor-care-invart-sute-de-milioane-de-dolari-pe-an-21990488

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.