Schimbare majoră la nivel global: ce ţară poate deveni a doua economie a lumii

11dcd891fe Schimbare majoră la nivel global: ce ţară poate deveni a doua economie a lumii

India este pe cale să devină a doua cea mai mare economie a lumii până în 2075, potrivit unui raport al Goldman Sachs, scrie CNBC. În prezent, India este pe locul 5, după Germania, Japonia, China şi SUA.

Pe lângă o populaţie în creştere, previziunile se referă la progresul ţării în inovare şi tehnologie, investiţii mai mari şi precum şi creşterea productivităţii angajaţilor.

„În următoarele două decenii raportul de dependenţă al Indiei va unul dintre cele mai scăzute din regiune”, a declarat Santanu Sengupta, Goldman Sachs Research’s India economist.

Raportul de dependenţă al unei ţări este măsurat prin numărul de persoane aflate în întreţinere faţă de populaţia totală aptă de muncă. Un raport scăzut de dependenţă indică faptul că există proporţional mai mulţi adulţi apţi muncă care pot sprijini tinerii şi vârtnicii.

„Este probabil ca rata de economisire să crească odată cu scăderea ratelor de dependenţă, creşterea veniturilor şi dezvoltarea mai profundă a sectorului financiar, ceea ce va pune la dispoziţie fondul de capital pentru a genera investiţii suplimentare”, se arată în raportul Goldman.

Totodată, S&P Global şi Morgan Stanley au prezis că India ar putea deveni a treia economie a lumii până în 2030.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/economic/schimbare-majora-la-nivel-global-ce-tara-poate-deveni-a-doua-economie-a-lumii-21996253

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.