Taipeiul speră la o cooperare mai profundă între Taiwan şi Uniunea Europeană după investiţia TSMC în Germania

8cc9bb06e9 Taipeiul speră la o cooperare mai profundă între Taiwan şi Uniunea Europeană după investiţia TSMC în Germania

Pentru Taiwan, care se află sub o presiune tot mai mare din partea Beijingului pentru a accepta revendicările de suveranitate ale Chinei asupra insulei, investiţia este considerată o dovadă de bunăvoinţă faţă de Europa, chiar dacă Uniunea Europeană nu a arătat nicio dorinţă de a merge mai departe cu un acord bilateral de investiţii pe care Taiwanul îl doreşte de mult timp.

"Investiţia TSMC în Europa va contribui la o cooperare şi mai strânsă între Taiwan şi UE", a declarat ministrul taiwanez al Economiei, Wang Mei-hua, reporterilor din Taipei, întrebată dacă semnarea unui acord va aduce mai mulţi producători taiwanezi de cipuri în blocul comunitar, informează Reuters.

"La fel cum Taiwanul şi Statele Unite continuă să consolideze cooperarea... faptul că TSMC va merge în Europa va consolida cu siguranţă relaţiile bilaterale în viitor", a spus ministrul, referindu-se la un acord comercial semnat recent cu Washingtonul.

Oficialii taiwanezi, deşi au precizat că investiţiile TSMC reprezintă o decizie a companiei, au mai spus că ţările europene ar trebui să consolideze legăturile cu Taiwanul dacă doresc continuarea cooperării în domeniul semiconductorilor.

De asemenea, Germania a salutat mişcarea TSMC ca fiind un semn al legăturilor bilaterale puternice.

"Aceasta este o decizie privată pe care guvernul federal o salută şi o susţine", a declarat miercuri un purtător de cuvânt al guvernului. "Relaţiile economice sunt întotdeauna bune pentru relaţiile bilaterale".

Taiwanul a fost încurajat de o schimbare de ton din partea Germaniei de când Olaf Scholz a devenit cancelar la sfârşitul anului 2021, inclusiv o vizită la Taipei în acest an a ministrului german al Educaţiei şi o vizită a ministrului taiwanez al Justiţiei la Berlin.

Într-o schimbare faţă de politicile fostului cancelar, Angela Merkel, guvernul Scholz a dezvăluit luna trecută o nouă strategie privind China pentru a reduce dependenţa de superputerea economică asiatică, până acum o piaţă de export vitală pentru produsele germane.

În luna iunie, Scholz a declarat în faţa Parlamentului German că a avertizat China să nu utilizeze forţa împotriva Taiwanului.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/externe/taipeiul-spera-la-o-cooperare-mai-profunda-intre-taiwan-si-uniunea-europeana-dupa-investitia-tsmc-in-germania-22071177

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.