Guvernul Meloni anunţă o măsură radicală. Italia va taxa profiturile suplimentare ale băncilor cu 40%

42d777a587 Guvernul Meloni anunţă o măsură radicală. Italia va taxa profiturile suplimentare ale băncilor cu 40%

Creditorii italieni au obţinut beneficii uriaşe de pe urma ratelor mai mari ale dobânzilor la împrumuturi, într-o perioadă în care cetăţenii se luptă cu costul vieţii.

Criza costului vieţii din zona euro, marcată de cea mai mare inflaţie din ultimii 40 de ani şi de o redresare şovăielnică în urma pandemiei, a oferit un teren fertil pentru politicienii care speră să câştige susţinere vizând sectorul financiar şi factorii de decizie ai băncilor centrale.

Matteo Salvini, vicepremierul Italiei, a criticat Banca Centrală Europeană, care se ocupă de stabilirea ratelor dobânzilor, atunci când a anunţat planul într-o conferinţă de presă luni seara.

"Majorarea dobânzii de către BCE a crescut costul banilor pentru familii şi întreprinderi", a spus el. "Nu a existat, la rândul său, o creştere diligentă, rapidă şi importantă pentru consumatori."

Banii vor merge pe "reduceri de taxe" şi "ajutor pentru deţinătorii de credite ipotecare", a spus el, potrivit POLITICO.

Salvini a spus că noua taxă ar putea genera o sumă uriaşă, dar nu a putut spune cât de mare. Analiştii spun că este probabil să fie de cel puţin 2 miliarde de euro, dar ar putea fi mult mai mult.

"Este suficient să vă uitaţi la profiturile băncilor din primul trimestru pentru a vedea că nu vorbim de câteva de milioane, ci de multe miliarde. Este o măsură de echitate", a spus Salvini.

Italia nu este prima ţară care strânge bani de la bănci, în condiţiile în care creditorii devin din ce în ce mai mult o ţintă politică pentru că nu transferă profiturile obţinute din creşterea ratelor dobânzilor.

În Spania, guvernul de stânga a lovit băncile cu o taxă pe profit în noiembrie, care ar fi trebuit să strângă 3 miliarde de euro. Ungaria, de asemenea, sub conducerea lui Viktor Orbán, şi-a luat în vizor băncile.

Luna trecută, Banca Centrală Europeană a majorat rata dobânzii cheie cu încă 0,25 puncte procentuale, ajungând astfel la nouă majorări consecutive şi presând debitorii cu cele mai mari rate din ultimii 22 de ani.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/economic/guvernul-meloni-anunta-o-masura-radicala-italia-va-taxa-profiturile-suplimentare-ale-bancilor-cu-40-22068020

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.