Constanța are un nou Consiliu Local! Vezi ce priorități au pe agendă consilierii municipali.
- Detalii
În conformitate cu prevederile art. 116 alin. (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, a fost convoacată şedinţa pentru constituirea CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CONSTANŢA în data de 26.10.2024, ora 11:00, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului judeţean Constanţa.
În Consiliul Local Municipal Constanța, PSD are cel mai mare număr de consilierii, social-democrații fiind cei care au câștigat alegerile locale din data de 9 iunie. În prezidiul ședinței de constituire s-au aflat doi membri PSD Constanța, Dede Perodin și Nicolae Lascu. Cei doi social democrați sunt cel mai în vârstă și cel mai tânăr dintre membrii CLM Constanța. Se demonstrează, încă o dată, că în PSD sunt reprezentați atât seniorii cât și tinerii municipiului nostru.
„Preluăm mandatul cu responsabilitate, așa cum am făcut și până acum. Vom pune pe primul loc interesul constănțenilor, vom dovedi consens și echilibru în luarea deciziilor, cu scopul de a dezvolta orașul Constanța și de a-l aduce în direcția de care cetățenii au nevoie” a transmis Costin- Ioan Răsăuțenu, liderul grupului consilierilor PSD din cadrul CLM Constanța.
Grupul consilerilor PSD care va activa în Consiliul Local Municipal Constanța în mandatul 2024-2028 este format din:
RĂSĂUŢEANU COSTIN-IOAN – Partidul Social Democrat
DEDE PERODIN – Partidul Social Democrat
DOBRE IOANA-CLAUDIA – Partidul Social Democrat
ROMAN CRISTINA – Partidul Social Democrat
TUDOR DANIEL – Partidul Social Democrat
MIHĂILESCU CRISTIAN – Partidul Social Democrat
LASCU NICOLAE – Partidul Social Democrat
NICOALE IRINELA – Partidul Social Democrat
„Astăzi, am avut onoarea de a depune din nou jurământul ca membru al Consiliului Local, un angajament solemn față de oameni și comunitate. În acest nou mandat, mă simt mai motivat ca niciodată să pun fiecare decizie și acțiune în slujba celor care au încredere în noi. Misiunea mea este de a fi aproape de voi, de a înțelege nevoile reale și de a răspunde cu responsabilitate și respect pentru a clădi împreună Constanța pe care o visăm. Pentru că fiecare proiect, fiecare inițiativă, fiecare pas înainte nu au valoare decât dacă sunt în sprijinul comunității și îmbunătățesc viața oamenilor.Vă mulțumesc tuturor pentru susținere și încredere. Împreună, vom continua să construim Constanța marilor proiecte, dar mai ales, Constanța oamenilor puternici și uniți.” a declarat Ionuț Rusu.
Grupul consilerilor PNL care va activa în Consiliul Local Municipal Constanța în mandatul 2024-2028 este format din:
RUSU IONUŢ – Partidul Naţional Liberal
PRĂZARU MARIUS-DRAGOŞ – Partidul Naţional Liberal
ARGHIRESCU ADRIANA – Partidul Naţional Liberal
TULICĂ MARIUS – Partidul Naţional Liberal
OMOCEA CRISTIAN – Partidul Naţional Liberal
NAZÎRU ALEXANDRU – Partidul Naţional Liberal
ALI BEAZIT – Partidul Naţional Liberal
„Am început o nouă etapă, care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și încrederea constănțenilor. Realitatea din politica locală nu a făcut întotdeauna ca lucrurile să fie simple, însă asta nu a oprit USR din a lupta pentru proiectele benefice comunității în care trăim. Împreună, vom continua să reprezentăm interesele cetățenilor, să fim o voce puternică și să facem opoziție atunci când deciziile administrației locale nu vor fi luate în avantajul orașului și al constănțenilor.Constanța contează!" a spus Florin Cocargeanu, liderul grupului de consilieri locali USR
Grupul consilerilor USR care va activa în Consiliul Local Municipal Constanța în mandatul 2024-2028 este format din:
COCARGEANU FLORIN-DANIEL – Partidul Uniunea Salvaţi România
OCHIULEŢ MIHAI – Partidul Uniunea Salvaţi România
NEDELCU EDWARD – Partidul Uniunea Salvaţi România
IACOB CĂTĂLIN – Partidul Uniunea Salvaţi România
BĂDOIU ALEXANDRU – Partidul Forţa Dreptei
CROITORU SIMONA – Partidul Mişcarea Populară
Grupul consilerilor AUR care va activa în Consiliul Local Municipal Constanța în mandatul 2024-2028 este format din:
CUPŞA OVIDIU – Alianţa Pentru Unirea Românilor
MIRONESCU LAURENŢIU – Alianţa Pentru Unirea Românilor
HRISTU COSMIN – Alianţa Pentru Unirea Românilor
DANOVSCKI OLEG – Alianţa Pentru Unirea Românilor
IOAN STELA – Alianţa Pentru Unirea Românilor
Felicia Ovanesian, este o noutate în Consiliul Local, fiind singurul consilier independent. A fost adusă de Vergil Chițac în Primăria Constanța, după alegerile din 2020 și numită pe poziția de city manager.
„Ca să inițiez proiecte de hotărâri am nevoie de cel puțin 8 aliați, ca să se adopte ce am inițiat sau să blochez mizerii am nevoie de vreo 13. Pe care cred ( dea Dumnezeu să mă înșel) că nu îi voi avea niciodată, că ar însemna că contez pe votul ADU ( USR, PMP și FD), al AUR și al unui "trădător" din alianța PSD-PNL.Sunt conștientă de cele de mai sus, de faptul că poate aș putea conta pe 1-2 aliați, insuficienți, ceea ce nu mă va împiedica să îmi fac treaba” a declarat Felicia Ovanesian.
Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.