România are 300 de milioane de euro sunt de astăzi la dispoziție pentru industria prelucrătoare

București, 01.11.2022 -

„Astăzi deschidem apelul de de depunere a cererilor privind acordurile de finanțare pentru investițiile din industria prelucrătoare, un moment mult așteptat în economie. Este pentru prima dată când acest sector industrial primește sprijin de la Ministerul Economiei. Ajutorul de stat în valoare de 300 de milioane de euro pentru anul 2022 si anul 2023 va fi la dispoziția industriei prelucrătoare și va ajuta companiile românești, în această perioadă plină de provocări, să-și dezvolte noi linii de producție, să se retehnologizeze și să-și achiziționeze echipamente performante”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Ministerul Economiei lansează sesiunea de depunere a proiectelor de investiții destinate industriei prelucrătoare. Companiile din acest sector vor putea depune cererile pentru acordul de finanțare a investițiilor în perioada 01 noiembrie 2022 – 16 decembrie 2022.

„Unul dintre obiectivele pe care schema de ajutor de stat, finanțată de Ministerul Economiei, le urmăreşte este menținerea și crearea de locuri de muncă în zone mai puțin dezvoltate. De asemenea, sunt încurajate investițiile verzi, acesta fiind unul dintre criteriile de eligibilitate. Ne dorim astfel ca întreprinderile, în număr tot mai mare, să-și extindă investițiile în România și cât mai multe companii românești din industria prelucrătoare să beneficieze de această schemă de ajutor de stat”, a precizat ministrul Spătaru.

Schema de ajutor de stat se va aplica în baza acordurilor de finanțare emise de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023, iar plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2022-2027.

Cererile de finanțare, însoțite de documentele aferente conform Ghidului solicitantului se transmit la registratura Ministerului Economiei, Calea Victoriei nr.152, sector 1, București, menționându-se pe plic ”Direcția Politici Industriale și Competitivitate – Serviciul Ajutor de Stat”, în intervalul orar:  

Orice solicitări pentru eventuale clarificări suplimentare referitoare la prevederile acestei scheme de ajutor de stat pot fi transmise la adresa de e-mail: ajutordestat@economie.gov.ro

România are 300 de milioane de euro sunt de astăzi la dispoziție pentru industria prelucrătoare

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.