Top 3 sfaturi pentru un concediu reușit! 

top3 Top 3 sfaturi pentru un concediu reușit! 

Dacă te pregătești de concediu, trebuie să citești acest material. Indiferent de locația în care urmează să ajungi, ține minte aceste 3 sfaturi, care te pot ajuta să ai un concediu reușit. Sfaturile îi vizează și pe cei mici, mult mai sensibili față de un adult.  Așa te poți asigura că eviți o parte din neplăceri. 

Știm cu toții că orice concediu este o întreagă aventură, în care afecțiunile de tot felul apar pe nepusă masă, într-un moment de neatenție. Uite cum să te ferești de o parte din ele, pentru a avea cele mai frumoase amintiri din locația în care ajungi. 

Evită alimentele care pot produce arsuri la stomac
Mare atenție la ce alimente consumi și felul în care sunt preparate. Dacă știi că suferi de boală de reflux gastroesofagian, evită atunci când ești în concediu alimentele picante, prăjelile în exces, cafeaua, roșiile sau băuturile carbogazoase. Înlocuiește aceste alimente cu unele ceva mai prietenoase pentru stomacul tău. De foarte multe ori, arsurile la stomac sunt principalele semne ale faptului că suferi de boală de reflux gastroesofagian. Arsurile la stomac sunt asociate și cu dificultățile la înghițire, precum și arsuri în capul pieptului . Foarte multe persoane menționează faptul că nu mai pot mânca normal și că simt nevoia constant să bea apă în timpul mesei, pentru a ajuta alimentele să ”alunece” mai bine. 
Boala de reflux gastroesofagian evoluează în timp, iar odată cu agravarea acesteia, simptomele capătă o intensitate destul de ridicată. 

Stai departe de activități fizice intense
Mai ales dacă nu ești obișnuit cu aceste activități fizice. Suprasolicitarea ligamentelor și a articulațiilor poate să facă mai mult rău decât bine. Așa apar luxațiile și entorsele, destul de frecvent întâlnite în concedii. Luxația poate fi recunoscută după simptome precum:
- Durere intensă la început, apoi durere ”surdă” 
- Imposibilitatea de a mișca zona afectată
- Deformarea regiunii afectate, prin umflare, culoare vineție 

Entorsa are simptome asemănătoare cu luxația, ceea ce poate duce foarte ușor la confundarea acestor 2 afecțiuni. Aceasta poate fi ușoară, moderată sau severă. Printre semnele care anunță instalarea acestei afecțiuni se numără umflarea imediată a zonei afectate. Spre deosebire de luxație, poți mișca zona afectată, chiar dacă acest lucru se întâmplă cu o greutate mai mare.Indiferent dacă ai entorsă, luxație sau leziune de menisc, îți recomandăm să îți faci o programare la medicul ortoped, pentru a elimina simptomele neplăcute și  pentru a accelera vindecarea. 

Protejează-ți pielea dacă stai la soare

Arsurile solare sunt foarte des întâlnite, atât la adulți, cât și la copii. Primul semn al unei alergii solare este înroșirea și inflamarea pielii, care îți produce o mare stare de disconfort. Apar vezicule pline cu lichid, fie la nivelul feței, fie pe spate, umeri, brațe, chiar și tălpi. Persoanele cu ten deschis au o predispoziție către alergiile la soare, dar nu este o regulă. Fiecare dintre noi se poate alege cu această alergie, dacă nu își protejează pielea. Reacțiile la nivelul pielii diferă de la caz la caz, în funcție de timpul de expunere la soare, precum și intenstitatea razelor ultraviolete. Pentru a preveni apariția acestora, poți să reduci timpul petrecut la soare sau poți apela la crème și loțiuni cu factor mare de protecție, SPF 50. Produsele din aloe vera sunt foarte eficiente, această planta fiind recunoscută pentru proprietățile de calmare a pielii pe care le are. Poartă haine din materiale naturale, comode, astfel încât pielea ta să fie constant protejată și să eviți instalarea dermatitei atopice. 

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.