„Întrerupem programul obișnuit cu o postare specifică zilei de luni.” Nu pentru că nu ar fi alte subiecte, ci pentru că, uneori, vocea unui cetățean poate spune mai mult decât toate statisticile și promisiunile oficiale la un loc.
„Bună ziua! Am văzut că administrația locală ține cont de postările dumneavoastră și m-am gândit să vă scriu în legătură cu ceva ce am observat în cartierul nostru, Poarta 6…”
Așa începe mesajul trimis de un locuitor al Constanței către un coleg de presă, Adrian Gorpin. Un mesaj simplu, uman, respectuos, care nu cere imposibilul, ci doar o renovare dusă până la capăt, într-un parc aflat în proces de reabilitare. Și, mai ales, cere respect pentru comunitate, nu prin vorbe, ci prin fapte: demolarea elementelor vechi, abandonate, dintr-un spațiu destinat copiilor și familiilor.
Un jurnalist, în locul unui inspector al primăriei
Constanța trăiește într-o realitate paralelă, în care oamenii nu mai apelează la autorități, ci la jurnaliști. Nu pentru știri senzaționale, ci pentru a spera că vocea lor va fi auzită.
Adrian Gorpin a devenit, fără să își fi propus neapărat, firul divin către Primăria Constanța. Nu e primul și, cu siguranță, nu va fi ultimul jurnalist pe ușa căruia bat oamenii cu probleme mărunte, dar esențiale: un parc, un copac netăiat, o groapă, o bară ruginită de pe care alunecă un copil, un colț de oraș abandonat de timp și autoritate.
De ce apelează constănțenii la presă și nu la aparatul de inspecție al administrației locale? Pentru că, de prea multe ori, au fost trimiși de la un departament la altul, au fost tratați cu indiferență sau, pur și simplu, nu au primit niciun răspuns.
Într-un oraș de la malul mării, unde investițiile ar trebui să vorbească singure, oamenii se roagă să fie ascultați. Nu pentru vreo favoare. Ci pentru normalitate.
Rondoul uitat și cele două tobogane dintr-o altă epocă
În Poarta 6, lucrările la parc sunt în toi. Se schimbă aleile, se montează bănci noi, se plantează arbori. Totul pare în regulă, până când ajungi în mijlocul parcului, acolo unde tronează, ca niște fantome ale trecutului, un rondou scorojit și două tobogane ruginite. Simboluri ale unei epoci apuse, dar lăsate în mijlocul unui proiect de reînnoire.
De ce? Nu știm. Poate din neglijență. Poate din lipsă de viziune. Sau poate pentru că, în excel-ul investiției, nu s-a bifat rândul „demolări” pentru obiectivele abandonate.
„Ar fi mare păcat să rămână aceste simboluri dărăpănate ale perioadei comuniste într-un parc renovat în 2025”, scrie locuitorul care a trimis fotografia. Și are dreptate. Nu doar pentru estetică, ci pentru ce spune această imagine despre modul în care administrăm orașul. Când faci curățenie, nu ascunzi gunoiul sub covor.
Dulce e speranța. Amar e obiceiul
Constănțenii nu și-au pierdut speranța. Încă scriu, încă trimit poze, încă cred că o postare pe Facebook poate rezolva ceva. Și uneori chiar o face. Dar cât de sănătos este un sistem în care cetățenii nu mai scriu la primărie, ci la presă, pentru a li se repara un leagăn?
Constanța nu duce lipsă de proiecte, ci de coerență și respect pentru cetățeni. Nu lipsesc banii, lipsesc prioritățile umane.
Adrian Gorpin nu este inspector. Este jurnalist. Dar a ajuns un punct de legătură între oameni și autoritate, pentru că instituțiile sunt absente din cartiere. De la Palazu Mare până la CET, din Inel I până în Faleză Nord, vocea cetățeanului nu mai răzbate decât dacă este “amplificată” de o cameră sau un microfon.
Final deschis
În 2025, Constanța încă renovează pe jumătate și ignoră ce nu se vede ușor. Dar oamenii din cartiere văd. Și, când nu mai au la cine apela, devin reporteri ai propriilor străzi.
