Peste 170 de cadre didactice au participat la întâlnirea cu reprezentanții instituțiilor specializate în prevenirea consumului de droguri

isj1-droguri Peste 170 de cadre didactice  au participat la întâlnirea cu reprezentanții instituțiilor specializate în prevenirea consumului de droguri
 
La Palatul Copiilor Constanța, peste 170 de cadre didactice din unitățile de învățământ preuniversitar cu nivel gimnazial și/ sau liceal din județul nostru au participat la întâlnirea cu reprezentanții instituțiilor locale și regionale specializate în prevenirea consumului de droguri. Acțiunea se înscrie în Planul comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri/ alte substanțe cu efect psihoactiv- risc major la adresa siguranței individuale și naționale, aprobat de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării. În conformitate cu acest document reglator, în fiecare instituție școlară cu nivel gimnazial și/ sau liceal a fost desemnată o persoană responsabilă cu implementarea activităților de prevenire a consumului de droguri/ alte substanțe cu efect psihoactiv.
 
În cadrul întâlnirii, specialiștii din instituțiile cu expertiză în domeniu au prezentat principalele tendințe în consumul în rândul elevilor, precum și materiale preventive elaborate de către Agenția Națională Antidrog și diverși parteneri. Alături de Sorin Mihai, inspector școlar general, au participat la eveniment în calitate de invitați: comisar șef Daniel Gheorghe- Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, comisar șef George Nicolae, coordonator- Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, inspector de poliție Elena Mircea- Serviciul Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniu.
 
În urma acestui eveniment, în perioada 1- 5 aprilie 2024, în fiecare unitate de învățământ preuniversitar cu nivel gimnazial și/ sau liceal din județul Constanța se va planifica o activitate de prevenire, la cel puțin o clasă. Acțiunile vor putea fi susținute cu sprijinul instituțiilor specializate și al organizațiilor nonguvernamentale de profil, având o structură diversă: prezentări, proiecte, întâlniri cu specialiști, discuții libere cu elevii, dezbateri sau teste de cunoștințe/ abilități.
 
„Inspectoratul Școlar Județean Constanța acordă prioritate acțiunilor care urmăresc prevenția și combaterea consumului de droguri, considerând că eficiența acestora este reprezentată- în primul rând- de către intervenția interinstituțională specializată. O abordare viabilă este aceea prin care putem oferi colegilor noștri de la catedră instrumentele potrivite pentru vârsta și interesele elevilor, astfel încât actul de prevenție să fie cu adevărat sustenabil”, a declarat Sorin Mihai, inspector școlar general.

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.