(În stilul pamfletar al lui Mihai Eminescu, adaptat vremurilor noastre)….De la Marea cea Neagră și până-n biroul mărunt al unui consilier ce-și sapă dreptatea printre maldăre de hârtii, iată, se ridică strigătul cetățeanului, umilit de taxele ce poartă pecetea ignoranței.
O, prealuminate edil, ce tronezi peste un oraș altădată mândru și însorit, află că lumina candelei administrative ce ar trebui să lumineze calea dreptății pare mai degrabă o pâlpâire jalnică, sufocată de aburii unui ceasornic stricat al birocrației.
Într-o țară unde cuvintele „persoană fizică” și „persoană juridică” nu sunt simple abstracțiuni, ci temelia dreptului, cum de se face că sub domnia dumitale cabinetul de avocat devine altceva decât este? Pentru ANAF, entitatea aceasta – de altminteri, truditoare și contribuabilă – e bine încadrată la categoria sa. Dar, sub oblăduirea primăriei Constanței, ea se metamorfozează într-o ființă misterioasă, ambiguă, pe care gingașii ochi ai funcționarului public nu o pot cuprinde.
Și ce să vezi, iubite edil? Taxa aceea de 200 de lei – panaramă, cum îi zice consilierul independent – apasă ca un jug pe umerii celor ce ar trebui să fie stâlpii economiei locale. E o „taxă de ocupare a domeniului public sau privat,” ziceți voi, dar pare mai degrabă o „taxă pe răbdare.” Și ce răbdare, când chiar administrația ce ar trebui să-și slujească cetățenii îi supune unei babilonii de informații contradictorii?
O vorbă zice că orice pasăre pe limba ei piere, iară dumneavoastră, preaonorate Chițac, vă îngropați în hârtii și decizii de impunere ce nu fac altceva decât să tulbure mințile unui oraș întreg. De la ghișeu la ghișeu, de la hotărâre la declarație publică, adevărul își pierde forma, iar constănțenii își pierd timpul.
Ce e mai rușinos, însă, e faptul că această harababură administrativă vine cu prețul unei nedreptăți clare: cetățeanul trebuie să lupte în justiție, să cheltuie bani și timp – resurse pe care altminteri le-ar fi dedicat muncii și prosperității orașului. Și cine plătește, la final, cheltuielile de judecată? Tot noi, cetățenii!
Rămâne cum am stabilit, zice consilierul Ovanesian: „sunteți, domnule Chițac, întruparea neputinței administrative. Huo! Din banii noștri, ai celor ce trudim să ținem în picioare această cetate, voi nu faceți altceva decât să răspândiți rușinea.”
Ridicați, dară, perdeaua minciunii și incompetentei, căci orașul nu mai poate duce povara unei astfel de domnii. Și poate, în ceasul al doisprezecelea, veți auzi strigătul celor ce cer dreptate, claritate și – mai presus de toate – respect!
Scris-am acestea, cu mâhnire și amar,
Un martor al vremurilor noastre, ce speră la un viitor mai bun.
