Lista PSD Constanța pentru alegerile parlamentare prinde contur. Lista urmează să fie validată de Consiliul Politic Național

psd1 Lista PSD Constanța pentru alegerile parlamentare prinde contur. Lista urmează să fie validată de Consiliul Politic Național

Lista de candidați a PSD Constanța pentru alegerile parlamentare va fi validată de Consiliu Politic Național, peste 5 zile. Surse politice ne-au precizat că mai mulți social-democrați constănțeni și-ar fi exprimat intenția de a candida, dar în acest moment sunt mai mult ca sigure două poziții eligibile pentru SENAT și trei poziții eligibile pentru Camera Deputațiilor. Numele mai mult ca sigure sunt: Felix Stroe și Liviu Brăiloiu, la SENAT și  Daniel Georgescu și Mirela Matichescu și Cristina Dumitrache, la Camera Deputaților.

Dacă pentru SENAT, Felix Stroe și Liviu Brăiloiu sunt cunoscuți atât la nivel național cât și local pentru activitatea parlamentară, la Camera Deputaților, reprezentații PSD Constanța vor să aducă un suflu nou și chiar o schimbare prin trei nume „grele”, Daniel Georgescu, primarul comunei Limanu și prim-vicepreședinte al PSD Constanța, Mirela Matichescu, secretar de stat în Ministerul Turismului în 2012, dar și vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Turism, și nu în ultimul rând, Ileana - Cristina Dumitrache deputat PSD în Parlamentul României începând cu anul 2008, aleasă deputat în circumscripția electorală nr. 14 Constanța.

LOCUL 1

daniel-georgesc-psd Lista PSD Constanța pentru alegerile parlamentare prinde contur. Lista urmează să fie validată de Consiliul Politic Național
Daniel Georgescu, Primarul comunei Limanu și prim-vicepreședinte al PSD Constanța. Daniel Georgescu ocupă fotoliul de primar al comunei Limanu din 2016. Judecătoria Mangalia a validat vineri, 4 octombrie, cel de-al treilea mandat de primar al lui Daniel Georgescu, reales la alegerile locale din data de 9 iunie. Este singurul primar care cere plaje gratuite pentru localnicii și turiștii care vor să stea pe propriile prosoape. Solicită Apelor Române și Ministerul Mediului ca din fiecare subsector de plajă scos la licitație, procentul de 30% pe care operatorii ce concesionează plajele ar trebui, în teorie, să îl păstreze liber pentru cei care doresc să stea cu prosoape sau fără să plătească, să intre, în mod gratuit, în administrarea Primăriilor. La nivel de investiții, în mandatul 2016 – 2020 a atras prin proiecte un total de 6,3 milioane de euro, iar în mandatul 2020 – 2024, investiții de 15,6 milioane de euro investiții în localitatea Limanu.  

daniel-georgesc-psd-felix Lista PSD Constanța pentru alegerile parlamentare prinde contur. Lista urmează să fie validată de Consiliul Politic Național

LOCUL 2

mirela-matichescu-psd Lista PSD Constanța pentru alegerile parlamentare prinde contur. Lista urmează să fie validată de Consiliul Politic Național
Florenţa Mirela Matichescu a fost numită vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Turism, pe 19 februarie 2013. Mirela Matichescu a fost cea care a inițiat Legea voucherelor de vacanţă, care a fost publicată în Monitorul Oficial, în data de 1 iulie 2015. Legea prevede că atât salariaţii din mediul privat, cât şi cei din sectorul bugetar, pot primi vouchere de vacanţă în limita a şase salarii minim brute, care vor putea fi folosite doar în turismul românesc.Prin acest bonus, angajatorii au fost scutiţi de impozite, iar statul român a câştigat prin infuzia de capital în industria turismul românesc. 

Mirela Matichescu este managerul Organizației de Management al Destinației (OMD) Mamaia Nord. Mirela Matichescu are o relație profesională și politică strânsă cu Felix Stroe, liderul PSD Constanța. Ea a fost sprijinită de organizația locală a partidului, condusă de Stroe, și a avut o implicare activă în activitățile PSD Constanța. De-a lungul timpului, Felix Stroe a menționat colaborarea eficientă cu diverși membri ai organizației, subliniind competențele și profesionalismul celor implicați, ceea ce sugerează o relație de sprijin reciproc și încredere între el și Matichescu.

Felix-Mirela-Matichescu Lista PSD Constanța pentru alegerile parlamentare prinde contur. Lista urmează să fie validată de Consiliul Politic Național

Mirela Matichescu a deținut următoarele funcții: membru în Consiliul de Administrație al Portului Constanța, membru în Consiliul de Administrație al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, vicepreședinte al Asociației Litoral Delta Dunării, membru în Consiliul Director al ADI ITI Delta Dunării, director adjunct al ADI Dobrogea, membru ATOP, administrator al Centrului Cultural Theodor T. Burada, președinte al CA Spitalul Județean de Urgență Constanța, șefă de cabinet a președintelui ANPC, șefa Autorității Naționale de Turism, șefa de cabinet a președintelui CJ Constanța și administratorul public al județului Constanța.

LOCUL 3 

Cristina1-Dumitrache Lista PSD Constanța pentru alegerile parlamentare prinde contur. Lista urmează să fie validată de Consiliul Politic Național
Cristina Dumitrache, deputat PSD de Constanța, a intrat în politică în 2007, după ce s-a întors de la studiile din Anglia. A învățat din mers, în ritm accelerat, ce înseamnă o campanie electorală, cum se transmite mesajul, discuțiile în teritoriu și față în față cu oamenii.  Și nu uită că „în 2008 s-a candidat pentru prima oară uninominal și în al doilea mandat tot uninominal, deci nu a fost o listă în care s-au decis locurile din frunte, chiar a fost o bătălie în toată regula.”
„Avem foarte clar targetul pentru 2024, unde sunt concentrate toate alegerile. Și atunci, pentru a putea obține rezultate bune, foarte bune, sperăm noi, știm foarte clar că trebuie să ne bazăm pe o echipă foarte bine organizată” spune Ileana - Cristina Dumitrache, care este deputat PSD în Parlamentul României începând cu anul 2008, aleasă deputat în circumscripția electorală nr. 14 Constanța. Cristina Dumitrache, deputat PSD de Constanța, a avut o activitate parlamentară semnificativă. În legislatura 2020-2024, ea a inițiat 67 de propuneri legislative, dintre care 25 au fost promulgate ca legi. Printre inițiativele sale recente se numără modificări ale Legii concediului paternal, introducerea „Tichetului Verde” și propuneri pentru organizarea centrelor de nașteri. De asemenea, a participat la numeroase alte proiecte legislative în colaborare cu colegii săi din Parlament.

Cristina-Dumitrache Lista PSD Constanța pentru alegerile parlamentare prinde contur. Lista urmează să fie validată de Consiliul Politic Național

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.