De Ziua Protecției Civile vor suna toate sirenele din Constanța

sirenalarm De Ziua Protecției Civile vor suna toate sirenele din ConstanțaAstăzi în intervalul orar 10:00-11:00, va avea loc un exercițiu de alarmare, pentru verificarea echipamentelor de înștiințare și avertizare a populației amplasate pe raza municipiului Constanța. Astfel, Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul Protecție Civilă, se alătură Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța în acțiunile instructiv educative menite să dezvolte un comportament preventiv în rândul cetățenilor, organizate cu prilejul Zilei Protecției Civile.

Sirenele electronice vor fi verificate și prin transmiterea către populație a unor mesaje vocale privind evenimentul desfășurat și măsurile de protecție care se impun în astfel de situații. În cadrul acestei activități, se vor emite mai multe semnale acustice. Rugăm cetățenii să rămână calmi, deoarece este doar o verificare a mijloacelor de alarmare.

În fiecare an, pe data de 28 februarie, în România se sărbătorește Ziua Protecției Civile. Cu această ocazie, la nivel național, în intervalul 26 februarie- 4 martie se desfășoară Săptămâna Protecției Civile.

SEMNALELE DE ALARMARE ACUSTICE A POPULAȚIEI, INSTITUȚIILOR PUBLICE ȘI OPERATORILOR ECONOMICI

PREALARMĂ AERIANĂ - Se compune din 3 sunete (impulsuri) a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre posibilitatea producerii unui atac aerian

ALARMĂ AERIANĂ - Se compune din 15 sunete (impulsuri) a 4 secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre iminența producerii unui atac aerian

ALARMĂ LA DEZASTRE - Se compune din 5 sunete (impulsuri) a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre iminența producerii unor dezastre

ÎNCETAREA ALARMEI - Se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durată de 2 minute. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre aceea că pericolul a trecut

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.