Meta, sancţionată cu peste 1 miliard de euro pentru încălcarea regulilor privind datele personale

e33c40ee06 Meta, sancţionată cu peste 1 miliard de euro pentru încălcarea regulilor privind datele personale

Meta a fost sancţionată cu o amendă record de 1,2 miliarde de euro de către autoritatea irlandeză de reglementare în domeniul protecţiei datelor. Este cea mai mare amendă aplicată vreodată pentru încălcarea Regulamentului general privind protecţia datelor.

Meta a fost amendată pentru că a transferat date ale cetăţenilor UE în SUA pentru prelucrare, în ciuda unui verdict din 2020 pronunţat de cea mai înaltă instanţă a UE, care a stabilit că datele nu sunt suficient de bine protejate împotriva agenţiilor de spionaj americane.

Facebook a primit ordin să oprească transferul în cel mult cinci luni. Instagram şi WhatsApp nu fac obiectul ordinului.

Problema durează de un deceniu. În 2013 activistul Max Schrems a iniţiat o acţiune în justiţie împotriva Facebook, aşa cum se numea compania la acea vreme.

Comisia pentru protecţia datelor (DPC) din Irlanda are jurisdicţie asupra Meta, funcţionând efectiv ca autoritate de reglementare a UE în materie de confidenţialitate, întrucât sediul european al Meta se află la Dublin.

Meta a declarat că va face apel la decizie şi că nu va exista nicio întrerupere a serviciilor. Reprezentanţii Meta susţin că amenda este „nejustificată şi inutilă".

Înainte de amenda anunţată luni, cea mai mare sancţiune aplicată de autorităţile de reglementare din UE a fost de 746 de milioane de euro pentru Amazon în 2021.

În prezent, se lucrează la un nou pact între UE şi SUA pentru a realiza schimbul de date în condiţii sigure şi legale. Compania Meta a anunţat în aprilie că aşteaptă finalizarea acordului înainte de a înceta transferul actual.

Sursa stire:

https://www.mediafax.ro/economic/meta-sanctionata-cu-peste-1-miliard-de-euro-pentru-incalcarea-regulilor-privind-datele-personale-21890562

Conținutul website-ului www.stiriconstanta.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.