Festivalul UNTOLD a obţinut o performanţă extraordinară în clasamentul anual realizat de publicaţia britanică DJ Mag, care evaluează cele mai mari 100 de festivaluri din întreaga lume. Clasamentul este construit pe baza voturilor primite de la entuziaştii de festivaluri, reflectând astfel popularitatea şi impactul acestor evenimente.
În acest an, festivalulul care a pus România pe harta celor mai mari evenimente a reuşit să ajungă în topul celor mai mari 3 festivaluri organizate în Europa, UNTOLD fiind într-o companie selectă, alături de Tomorrowland (Belgia) şi Glastonbury (Marea Britanie). Festivalul UNTOLD a devansat festivaluri cu tradiţie precum Lollapalooza, Sziget, Amsterdam Music Festival, Sunburn, Burning Man, Parookaville sau Mysteryland.
De asemenea, UNTOLD a urcat pe locul 6 în Top 100 Festivals, consolidându-şi poziţia ca unul dintre cele mai apreciate festivaluri din lume.
„Cu un lineup diversificat şi producţii vizuale uluitoare, fiecare ediţie a festivalului UNTOLD devine o poveste în sine, iar fanii din întreaga lume participă la această experienţă unică, care încercă, cu fiecare ediţie să depăşească limitele convenţionalului. UNTOLD nu este doar un festival, a devenit o comunitate care împărtăşeşte bucuria muzicii. Cea de-a 8-a ediţie a festivalului UNTOLD a fost o experienţă, o călătorie într-un tărâm magic, alături de peste 420.000 de fani şi cele mai mari nume din industria muzicală: Imagine Dragons, Bebe Rexha, Ava Max, French Montana şi cei mai mari DJ ai lumii: David Guetta, Marin Garrix, Armin van Buuren, Alok, Steve Aoki, Alesso, Tale of Us, Eric Prydz sau Boris Brejcha”, transmit organizatorii, joi, într-un comunicat de presă.
Şi festivalul Neversea a fost votat de fani în Top 100 Festivals. În acest an cel mai mare festival organizat pe o plajă din Europa, Neversea urcă 10 poziţii în clasamentul DJ Mag şi ocupă locul 41.
Sursa stire: